Nicușor Dan, mesaj către PSD: „În fața interesului național un partid nu poate să spună nu”

Publicat: 26 05. 2025, 13:14

România are nevoie de un guvern susținut de o majoritate parlamentară pentru ca măsurile pe care le propune și le adopte să fie predictibile. Nicușor Dan susține că partidele trebuie să pună mai presus de propriile calcule electorale, interesul public.

Președintele Nicușor Dan a răspuns întrebărilor puse de jurnaliști la finalul ceremoniei de depunere a jurământului, în Parlament. El a vorbit despre prioritățile din următoarea perioadă. În acest context, șeful statului a declarat că este nevoie de un guvern susținut de o largă majoritate parlamentară care să ofere predictibilitate și să le transmită investitorilor un mesaj de stabilitate.

„Trebuie să avem un guvern sprijinit de majoritate parlamentară, pentru predictibilitate. Spunem investitorilor că există stabilitate. Asta este o urgență, sper să rezolvăm chestiunea asta în următoarele 1-2 luni. (…) Odată ce rezolvăm problema deficitului, e nevoie de specialiști în definirea de strategii sectoriale”, a spus Nicușor Dan, în fața jurnaliștilor.

El a avut un mesaj pentru PSD, partid ai cărui reprezentanți sunt de părere că trebuie să se retragă în opoziție. Nicușor Dan le transmite social-democraților, responsabili, cel puțin în parte, pentru situația în care se află România, că interesul național trebuie să primeze. Mai ales, că urmează o perioadă în care trebuie adoptate reforme fiscale pe care partidele trebuie să și le asume.

„Așa cum am spus, este în interesul național al României să avem un guvern sprijinit de o majoritate parlamentară. Eu cred că în fața interesului național un partid nu poate să spună «nu». Reformele fiscale sunt inevitabile și cred că românii vor pune acea presiune pozitivă pentru ca partidele să și le asume. (…) Nu se poate să schimbi fără să schimbi nimic”, a mai declarat președintele.

Nicușor Dan, despre politica externă

Președintele a declarat că politica externă a statului român, din ultimii ani, a avut o direcție bună, spre Occident, dar a fost de slabă intensitate. În acest sens, Nicușor Dan le-a transmis jurnaliștilor că este nevoie de consolidarea relațiilor cu Statele Unite, dar și cu Uniunea Europeană. Șeful statului a mai spus că în această perioadă sunt contacte diplomatice cu administația Trump.

El a precizat că în momentul acesta, activitatea diplomatică se desfășoară normal, însă a declarat că serviciile vor fi evaluate după ce se va rezolva problema deficitului bugetar.

Președintele Nicușor Dan a precizat că, deși ar dori să meargă la Chișinău, este probabil ca prima vizită oficială să o facă la Bruxelles.