Noi stenograme din ședința PNL. Ciprian Ciucu, acuzații grave. „Cât mă mai lăsați singur?” Cum joacă PSD împotriva lui Ciucu în Consiliul General

Publicat: 03 02. 2026, 16:28

Ședința liberalilor, de luni seara, a fost una extrem de tensionată. Iar primarul general Ciprian Ciucu a avut și el ceva de reproșat celor din conducerea partidului.

Ce le reproșează Ciprian Ciucu liderilor PNL

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a pus tunurile pe colegii lui. Edilul Capitalei le-a explicat că există o mare problemă privind majoritatea în Consiliul General și nu știe cât se va mai putea descurca singur, fără ajutorul partidului.

”Nu există soluții juridice la probleme politice. Noi avem o problemă politică. Și dacă încercăm să o rezolvăm prin soluții juridice, nu vom reuși. Și trebuie să recunoaștem că avem o problemă politică. Și dacă nu recunoaștem că o avem, nu o să o rezolvăm.

Nu vorbeau 30-40 de colegi din seara această, poate să zicem 20, dacă nu aveam o problemă politică. Să fie foarte, foarte clar. Toate aceste poziționări pe care le-am văzut din partea dumneavoastră denotă că avem o problemă politică și de legitimitate. A președintelui, partidului, a mea.

În aceste condiții, la București, Bolojan se poate baza doar pe Ciprian Ciucu, în condițiile în care președintele CJ Ilfov i se opune pe față. Trebuie spus că, deși i-a luat lui Hubert Thuma coordonarea filialei București-Ilfov, Bolojan nu a reușit să-l impună pe Ciucu și la conducerea PNL București. Șef al organizației rămâne, în acte, Sebastian Burduja.