Oana Gheorghiu a amintit ce privatizări controversate s-au făcut sub guvernările PSD și cu implicarea lui Petrișor Peiu de la AUR: „Cine s-a trezit astăzi să ‘apere’ companiile românilor de la vânzarea către ‘străinii’ cei răi…”
Vicepremierul Oana Gheorghiu a acuzat PSD și AUR că „încearcă să transforme o discuție echilibrată despre reforma companiilor de stat într-o campanie de isterizare publică” și că „aleg să deformeze deliberat adevărul într-o strategie politică prin care condamnă România la haos și sărăcie”.
Ea a amintit că parte din companiile de stat au fost deja privatizate chiar sub guvernare PSD-istă sau cu ajutorul lui Petrișor Peiu, care azi pretinde că e mare patriot în AUR.
Gheorghiu a mai precizat că inițiativa sa privind listarea la bursă a unor companii de stat nu înseamnă vânzare pe ascuns, cum mint aceste două partide.
Gheorghiu acuză PSD și AUR de ipocrizie pe tema companiilor de stat
„Și cine s-a trezit astăzi să „apere” companiile românilor de la vânzarea către „străinii” cei răi care vor să ne invadeze țara?
🔴 PSD, care a privatizat Sidex Galați, cu prim-ministrul Adrian Năstase.
🔴 PSD, care a listat și privatizat Petrom, cu prim-ministrul Adrian Năstase.
🔴 PSD, care a privatizat Distrigaz Sud și Distrigaz Nord, cu prim-ministru Adrian Năstase.
🔴 PSD, care a listat Nuclearelectrica, cu prim-ministru Victor Ponta.
🔴 PSD, care a listat Romgaz, cu prim-ministru Victor Ponta.
🔴 PSD, care a listat Electrica, cu prim-ministru Victor Ponta.
🔴 PSD, care a listat Hidroelectrica, cu prim-ministru Marcel Ciolacu.
🟡 AUR, cu Petrișor Peiu membru în Consiliul de Administrație al Romtelecom la momentul privatizării companiei.
🟡 AUR, cu Petrișor Peiu președinte al Sidex Galați cu câteva luni înainte de privatizare.
🟡 AUR, cu Petrișor Peiu administrator special în contextul relansării privatizării Electroputere Craiova”, a amintit vicepremierul, într-o postare pe Facebook.
Gheorghiu a explicat ce planuri are în privința companiilor de stat
„Contrar aberațiilor din textul moțiunii, reforma companiilor de stat nu înseamnă lichidarea patrimoniului public. Nu înseamnă „cedarea controlului”. Nu înseamnă vânzare pe ascuns.
Reforma înseamnă, în primul rând, ca statul să devină un proprietar responsabil, care acționează în numele și în favoarea românilor, nu pentru beneficiile băieților deștepți care prăduiesc companiile de stat.
Ani la rând, statul a ținut în viață niște găuri negre ale banului public. Ce face azi PSD, împreună cu AUR, prin această moțiune de cenzură nu este o critică onestă a unei politici publice. Este o deformare cu premeditare a realității.
Moțiunea de cenzură PSD-AUR este un atac asupra României, bazat pe manipulare și știri false, menite să isterizeze opinia publică și să genereze alarmism în societate.
Este cu atât mai grav când această confuzie este întreținută de un partid care a fost la guvernare până alaltăieri, care știe foarte bine adevărul, care a luat parte la toate deciziile, dar care alege să sacrifice adevărul pentru o alianță conjuncturală cu extremismul politic”, a mai scris Oana Gheorghiu pe Facebook.
Aceasta a făcut apoi un apel la semnatarii moțiunii de cenzură să nu o voteze și să aleagă interesul public, nu interesul șefului de partid.