Opoziția se anunță dificilă. Ilie Bolojan încearcă să se apropie de români. Mesaj de rămas bun, după pierderea guvernării
Ilie Bolojan caută să-și apropie românii, după ce guvernul său a fost demis prin moțiune de cenzură, iar PNL a decis să intre în opoziție. În acest sens, el a făcut o postare în care își ia rămas bun de la cetățeni.
Ilie Bolojan încearcă să se apropie de români
Vreme de aproape zece luni, s-a referit la români ca la cei ce trebuie să achite nota de plată pentru dezmățul bugetar al politicienilor din rândul cărora face parte. Chiar din primele zile ale mandatului de premier al lui Ilie Bolojan, propaganda guvernamentală a indicat pensionarii, persoanele defavorizate, bolnavii, lucrătorii din sistemul bugetar sau antreprenorii drept responsbili pentru pentru deficitul bugetar.
De la tribuna Palatului Victoria s-a spus despre aceștia că au beneficiat de pensii, ajutoare sociale și salarii prea mari, au fraudat sitemul de concedii medicale ori au făcut evaziune fiscală. Drept care, la grămadă, asimilați infractorilor și trântorilor, au fost puși să plătească. Măsurile de austeritate au lovit puternic în populație, dar au protejat nomenklatura politică și rețelele clientelare.
Premierul a considerat că este suficient să taie salarii, pensii, să majoreze taxele și impozitele ori să concedieze în masă bugetari, fără să se atingă de adevăratele surse de risipă: achizițiile de bunuri și servicii, așa-numitele „investiții”, lucrări inutile, dar mari consumatoare de resurse financiare.
Acum, după ce guvernul său a fost demis cu un număr record de voturi, 281, după ce și-a dus partidul în opoziție, Bolojan caută să se apropie de electoratul pe care l-a ignorat aproape un an.
Mesaj de rămas bun pe Facebook
La o zi după ce a fost demis, Ilie Bolojan a postat un mesaj pe Facebook, menit să-l umanizeze și să-l facă simpatic în ochii românilor. El își ia rămas bun de la cetățeni și își explică propria variantă legată de demiterea guvernului. Susține că a fost dat jos pentru îndrăzneala de a ataca privilegii și de a aduce lumină cu privire la modul în care sunt risipiți banii publici.
În fapt, așa cum am arătat mai sus, „reformele lui Bolojan” nu conțin măsuri menite să reducă și să eficientizeze cheltuielile publice în administrație. Baronilor locali, pe care îi reclamă, pot face orice le trece prin cap cu bugetele locale, fără să fie trași la răspundere. Cu mici excepții – omenii PSD – sinecuriștii au rămas în funcții de conducere și dirijează resursele către firmele clientelare.
„Dragi români, a fost o onoare pentru mine să fiu 10 luni în serviciul țării noastre, în funcția de prim-ministru. Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a aduce ordine în finanțele României, a corecta nedreptăți și a promova reforme pentru modernizarea României. Cel mai important, am dovedit că este posibil un alt mod de a guverna.
Vă mulțumesc, dragi români, pentru că ați suportat neajunsurile pe care le presupune îndreptarea finanțelor țării. Ele nu au fost un scop în sine sau o alegere, ci un preț pentru reconstrucție și bunăstare în viitor.
Le mulțumesc celor cu care am colaborat în munca de echipă din aceste 10 luni, pentru un alt model de guvernare. Am cunoscut mulți oameni de calitate, de la cele mai simple funcții până la cele mai înalte. Împreună am dovedit că se poate guverna cu reguli, fără să risipești banii publici și fără aroganță.
După 10 luni, s-a întâmplat inevitabilul. Când ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură. Până în ultima zi în această funcție, voi lucra pentru interesele României și nu voi abandona principiile pe care le-am probat în toată cariera mea.
Tot sprijinul pe care l-am primit, mai ales în ultima lună, mă motivează să merg mai departe, să lupt în continuare pentru România și viitorul ei. Se încheie o etapă, începe alta; valorile pentru care lupt rămân aceleași și este esențial că vă simt alături”, a scris Bolojan pe Facebook.
Ilie Bolojan bagă PNL în opoziție
Biroul Național Permanent al PNL a decis, după o ședință tensionată, ca partidul să treacă în opoziție. Decizia a fost luată la cererea lui Ilie Bolojan, iar documentul a fost citit de Ciprian Ciucu. Peneliștii acuză PSD, considerându-l responsabil pentru criza actuală și cer ca social-democrații să-și asume guvernarea.
„PSD a acționat pentru destrămarea coaliției de guvernare formate anul trecut, iar apoi, împreună cu AUR, a creat majoritatea parlamentară pentru inițierea și adoptarea moțiunii de cenzură și demiterea Guvernului. În consecință, ar trebui ca PSD să-și asume guvernarea și să nu fugă de răspundere, așa cum a făcut în ultimele luni.
În condițiile în care PSD nu și-a respectat angajamentele asumate, nici partenerii de coaliție, și a acționat în mod iresponsabil în acest context dificil pentru România, nu mai este un partener credibil pentru PNL în procesul de formare a unui nou guvern”, susțin peneliștii.