“1,135.418 milioane de angajați, preponderent în întreprinderi mici și întreprinderi mijlocii, au venituri diminuate ca urmare a aplicării Ordonanței de Urgență nr. 79/2017 privind modificarea Codului Fiscal. Din aceștia 169.440 de salariaţi au suportat integral transferul sarcinii contribuţiilor, iar 965.978 au suportat parţial transferul sarcinii contribuţiilor. Alți 608.781 de salariaţi au primit compensarea transferului sub formă de bonusuri, însă contractele lor de muncă au rămas neschimbate în ceea ce priveşte salariul de bază brut. Așadar, angajatorul poate decide oricând unilateral diminuarea sau stoparea acestor forme de remunerare”, susține senatorul PMP Cristian Lungu, vicepreședintele Departamentului pentru politică economică, buget, finanțe, bănci și fonduri europene al PMP.
„Anul trecut, doamna ministru LiaOlguţa Vasilescu (PSD) ne promitea că unul din efectele pozitive ale “revoluției fiscale”va fică bugetul asigurărilor sociale se va echilibra. Însă, bugetul asigurărilor sociale nu este echilibrat nici după transferul sarcinii contribuţiilor sociale,fondul unic de asigurări de sănătate înregistrând la 5 luni un deficit mai mare decât întreg anul 2017”, afirmă senatorul PMP.
O a doua consecință a “revoluției fiscale” a PSD e că dacă în decembrie 2018 raportul între salariul minim şi salariul de bază median din contractele individuale de muncă era de 80%, în martie 2018 acest raport a ajuns la 95%, un salt spectaculos mai ales sub un guvern social-democrat.
Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte evaziunea fiscală nu se pot observa îmbunătăţiri ale situaţiei anterioare anului 2018. Conform datelor publicate de ANAF, primele 90 de companii care împreună adunau mai mult de 50% din datoriile restante la bugetele de asigurări sociale au continuat să acumuleze datorii. La 31 martie 2018, datoriile acumulate de acestea erau cu 0,3% mai mari decât la 30 septembrie 2017.
De asemenea, senatorul Cristian Lungu arată caOUG nr. 79/2017 nu a intrat în dezbatere în Parlament pentru a nu putea fi atacată la Curtea Constituţională și, în consecință, oprită pe temeiuri de neconstituționalitate.