Ponta, înaintea ședinței cu miniștrii propuși: Avem majoritatea necesară atât în plenurile celor două Camere, cât și în Birourile Permanente

Publicat: 02 05. 2012, 17:23

Prima şedinţă a lui Victor Ponta cu miniştrii care au primit avizele în forurile de conducere PSD şi PNL are loc miercuri după-amiază. Premierul desemnat a declarat ca primele decizii le va anunţa abia după ce cabinetul său va trece de plenul Parlamentului.

„În acest moment avem majoritatea necesară atât în plenurile celor două Camere, în Senat și în Cameră, dar și în Birourile Permanente. Practic prin ceea ce am semnat astăzi avem în ambele Birouri Permanente majoritate clară, 8 la 5, chiar dacă nu avem președinția celor două camere, dar Birourile Permanente au această majoritate, și asta va permite o fluidizare a colaborării între Guvern și Parlament, lucru pe care îl consider esențial pentru revenirea la o funcționare normală a instituțiilor statului”, a spus Ponta.

În ceea ce-l privește pe senatorul Mircea Diaconu, Victor Ponta a afirmat că nu crede că instanța va confirma decizia ANI, însă a precizat cădacă această decizie va fi luată, Diaconu va trebui să plece din Guvern.

În ceea ce-l privește pe domnul Diaconu, știu că are o acțiune în instanță și aștept decizia instanței și dacă instanța va confirma decizia ANI va trebui să plece din Guvern. Părerea mea e că nu se va întâmpla acest lucru, pentru că mă pricep la drept„, a spus Ponta.

Întrebat cum comentează acuzațiile aduse la adresa unei părți a miniștrilor pe care i-a ales, Victor Ponta a subliniat că în cazul Corinei Dumitrescu, desemnată pentru portofoliul Educației, aceasta va demisiona marți din funcția de rector și de membru al CSM daca va fi votată în Parlament.

În ceea ce-l privește pe Victor Alistar, despre care ANI afirma că este incompatibil cu funcția de ministru, liderul PSD a reiterat că va analiza actele din acest dosar și va lua ulterior o decizie.

Victor Ponta, prima ședință cu miniștrii propuși

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: