E oficial: Propunerea de suspendare a lui Nicușor Dan a fost depusă în Parlament. Ce acuzații i se aduc președintelui și cine a transmis documentul

Publicat: 11 05. 2026, 12:57
Actualizat: 11 05. 2026, 13:01
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Suspendarea lui Nicușor Dan, cerută oficial în Parlament. Grupul parlamentar S.O.S. România a anunțat depunerea unei propuneri de suspendare din funcție a președintelui Nicușor Dan, document transmis Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.

Inițiativa este semnată, în numele parlamentarilor care o susțin, de deputata Simona-Elena Macovei Ilie, liderul grupului parlamentar S.O.S. România, și invocă articolul 95 alineatul 1 din Constituție, care reglementează procedura suspendării șefului statului în cazul unor presupuse încălcări grave ale Legii fundamentale, potrivit Știripesurse.

Totuși, demersul ridică din start semne de întrebare, întrucât formațiunea nu a prezentat dovada susținerii din partea numărului minim necesar de parlamentari pentru declanșarea procedurii.

Suspendarea lui Nicușor Dan, cerută oficial în Parlament. Ce prevede Constituția pentru suspendarea președintelui

Constituția stabilește clar că o propunere de suspendare a președintelui poate fi inițiată doar dacă este susținută de cel puțin o treime din numărul total al deputaților și senatorilor.

Ulterior, documentul trebuie transmis Curții Constituționale pentru emiterea unui aviz consultativ, iar apoi poate ajunge la vot în Parlament, unde este necesară majoritatea parlamentarilor.

Dacă suspendarea este aprobată, urmează organizarea unui referendum național pentru demiterea președintelui, în cel mult 30 de zile.

În documentul făcut public de S.O.S. România, rubrica destinată numărului parlamentarilor susținători apare însă necompletată.

Suspendarea lui Nicușor Dan, cerută oficial în Parlament. Ce acuzații îi aduce S.O.S. România

Formațiunea susține că președintele ar fi generat un dezechilibru instituțional printr-un „cumul de acțiuni și omisiuni”.

Potrivit comunicatului, printre reproșurile formulate se află presupuse intervenții în zona justiției, poziționări considerate presiuni asupra Curții Constituționale, lipsa unei propuneri pentru conducerea civilă a SRI și implicarea în negocierile pentru formarea noului Guvern.

Ce reproșuri sunt legate de Justiție și CCR

Unul dintre punctele centrale ale documentului vizează discuțiile privind un posibil mecanism de consultare a magistraților în legătură cu Consiliul Superior al Magistraturii.

Autorii inițiativei susțin că un asemenea demers nu ar avea bază constituțională și ar putea reprezenta o ingerință în activitatea autorității judecătorești.

De asemenea, S.O.S. România reclamă faptul că președintele ar fi creat impresia unui centru paralel de evaluare a problemelor din justiție, prin consultări desfășurate la Palatul Cotroceni.

Un alt reproș vizează declarațiile publice privind Curtea Constituțională, în special în contextul dezbaterilor despre legea pensiilor magistraților. Inițiatorii consideră că termenii folosiți public de șeful statului ar putea fi interpretați drept presiune asupra judecătorilor constituționali.

Suspendarea lui Nicușor Dan, cerută oficial în Parlament. De ce este invocat și SRI în document

S.O.S. România critică și faptul că nu a fost făcută o propunere pentru numirea unui director civil la conducerea Serviciului Român de Informații.

Formațiunea consideră problematică menținerea instituției într-o formulă interimară, mai ales în contextul unor declarații despre implicarea serviciilor în combaterea corupției și evaziunii fiscale.

Ce acuzații apar privind formarea Guvernului

Documentul atacă și modul în care Nicușor Dan ar fi gestionat consultările politice pentru desemnarea unui nou Executiv.

S.O.S. România susține că referirile la „partide pro-occidentale” și la ideea unui „guvern pro-occidental” ar introduce criterii politice care nu sunt prevăzute de Constituție.

De asemenea, formațiunea îl acuză pe președinte că s-ar fi implicat dincolo de rolul constituțional de mediator, intrând în negocieri privind reforme, politici fiscale și alte decizii care țin de viitorul Cabinet.

Ce alte acuzații apar în cererea de suspendare

În document este menționată și participarea președintelui la evenimentul de lansare a candidaturii lui Cătălin Drulă pentru Primăria Capitalei, episod pe care inițiatorii îl interpretează drept o încălcare a neutralității funcției prezidențiale.

Totodată, propunerea face referire și la modul în care au fost comunicate în plan extern informații privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024 și presupuse ingerințe externe.

S.O.S. România susține că un astfel de subiect ar fi trebuit discutat mai întâi în Parlament.

Ce urmează

În forma actuală, inițiativa se lovește de problema susținerii parlamentare necesare pentru a intra efectiv în procedura constituțională.

S.O.S. România susține că demersul reprezintă un instrument legitim de control parlamentar și nu „un act de ostilitate politică” împotriva instituției prezidențiale.

CITEȘTE AICI DOCUMENTUL INTEGRAL