Surse: PSD ia în calcul un compromis pentru noul Guvern. Ce a propus fiecare partid în parte la consultările cu Nicușor Dan

Publicat: 21 05. 2026, 16:59
Actualizat: 21 05. 2026, 16:59
Președintele Nicușor Dan și liderul PSD, Sorin Grindeanu. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

PSD ia în calcul un compromis pentru noul Guvern. Social-democrații analizează mai multe scenarii pentru formarea viitorului Executiv, după încheierea consultărilor de la Palatul Cotroceni. Potrivit unor surse politice, în interiorul PSD sunt discutate atât susținerea unui premier tehnocrat, cât și varianta unui guvern monocolor condus de un prim-ministru social-democrat.

Discuțiile vin în contextul în care președintele Nicușor Dan urmează să desemneze candidatul pentru funcția de premier, după seria de consultări cu partidele și grupurile parlamentare.

Cum ar arăta scenariul unui premier tehnocrat susținut de PSD

Una dintre formulele analizate în PSD presupune susținerea unui premier independent politic, care să conducă un Guvern format cu sprijinul mai multor partide parlamentare. Potrivit surselor politice, social-democrații ar fi dispuși să contribuie la construirea unei majorități parlamentare în jurul unui astfel de Executiv, dacă și alte partide ar accepta să intre la guvernare.

Scenariul discutat informal ar presupune un premier tehnocrat, miniștri din partea PSD și UDMR, iar susținerea PNL și USR la votul de învestitură, în schimbul includerii în programul de guvernare a unor măsuri susținute de cele două partide.

În PSD există, însă, rezerve privind ideea ca partidul să fie singura formațiune care își asumă participarea guvernamentală într-un Executiv condus de un independent.

PSD ia în calcul un compromis pentru noul Guvern. Vor social-democrații un premier din partid?

O a doua variantă discutată în interiorul social-democraților este formarea unui guvern monocolor PSD, însă doar în condițiile în care funcția de prim-ministru ar reveni unui membru al partidului. Conform calculelor interne invocate de surse politice, PSD consideră că ar putea strânge cele 233 de voturi necesare în Parlament pentru învestirea unui astfel de Guvern, fără sprijinul AUR.

Pentru învestirea unui nou Executiv este nevoie de majoritatea absolută a parlamentarilor, adică minimum 233 de voturi.

Ce au propus partidele la consultările cu Nicușor Dan

În cadrul consultărilor de la Cotroceni, fiecare formațiune politică și-a prezentat poziția privind viitoarea formulă de guvernare.

  • PSD a transmis că poate susține orice formulă de Executiv care nu îl include pe Ilie Bolojan în funcția de premier și exclude AUR.
  • PNL și USR au susținut că mandatul pentru formarea noului Guvern ar trebui să ajungă la PSD, argumentând că social-democrații au contribuit la căderea fostului Cabinet și ar trebui să își asume formarea unei noi majorități.
  • AUR a transmis că este dispus să intre la guvernare doar dacă primește mandatul de premier. În caz contrar, susține organizarea de alegeri anticipate.
  • UDMR a pledat pentru refacerea unei coaliții PSD-PNL sau, alternativ, pentru un guvern minoritar fără AUR, SOS și POT.

PSD ia în calcul un compromis pentru noul Guvern. Ce vor partidele mai mici

  • Grupurile parlamentare mai mici au venit, la rândul lor, cu propriile variante, potrivit Știripesurse.
  • Uniți pentru România a transmis că va analiza susținerea viitorului premier în funcție de programul de guvernare.
  • PACE – Întâi România a propus un Executiv format din PSD, AUR și PACE, despre care susține că ar avea majoritatea necesară în Parlament.
  • Partidul Oamenilor Tineri a transmis că ar susține viitorul Guvern doar dacă premierul nu este tehnocrat și dacă miniștrii provin din rândul parlamentarilor.
  • SOS România a cerut prezentarea unui program de guvernare înainte de a lua o decizie.

Ce urmează după consultările de la Cotroceni

După încheierea discuțiilor cu partidele și grupurile parlamentare, Nicușor Dan trebuie să decidă cine va primi mandatul de a încerca formarea noului Guvern. Surse politice susțin că înaintea desemnării oficiale ar putea avea loc o nouă rundă de consultări.

Șeful statului a vorbit deja despre trei scenarii aflate în analiză, mai exact, un guvern cu majoritate completă, un Executiv minoritar sau o formulă tehnocrată.