Scandal cu jigniri și înjurături în plenul Parlamentului. Dan Tanasă de la AUR: Nu știu dacă sunteți boală venerică sau mintală! (VIDEO)

Publicat: 08 04. 2026, 12:04
Dan Tănasă (AUR), ținut de un alt parlamentar în timp ce se răstește la Adrian Solomon (PSD), aflat pe scaun. Captură Video B1 TV

Derapaj grav în plenul Parlamentului. Personajul principal, ați ghicit, este membru AUR. Vorbim despre Dan Tanasă care i-a jignit pe USR-iști într-un mod josnic,. Dar când nu ai argumente și nu înțelegi despre ce se discută, cel mai simplu e să înjuri.

Dan Tanasă: derapaj grav în plenul Parlamentului

E Săptămâna Patimilor, iar toți suveraniștii, de la cel mai mic la cel mai mare, fac paradă cu ziceri despre credință și bunătate. Că dă bine la popor să vorbești despre Dumnezeu. În Parlamentul României, lucrurile stau însă altfel. Departe de ochii votanților, cei de la AUR se dezlănțuie și uită de tot ceea ce le spun susținătorilor pe care îi tot scot în stradă pentru prostiile lor.

Am asistat la un derapaj grav al lui Dan Tănasă, deputat AUR, mare propovăduitor al iertării și împăcării. Doar că acum nu era pe stradă să îl vadă lumea, ci în plenul Parlamentului.

„Voi anulați alegeri prezidențiale și ne vorbiți nouă despre libertatea de exprimare, libertate de gândire, libertate de conștiință? Voi, care aplaudați cu banane în mână închiderea unor televiziuni și unor radiouri? Care aplaudați cu banane în gură și cu banane în mână, aplaudați pumnul în gura Opoziției, voi vorbiți de libertatea de exprimare?

Se discuta despre inovare. Ce să înțeleagă AUR?

Valul de jigniri a venit în timpul unei dezbateri despre inovare și despre decalajul din România și alte state.

„Undeva, în istorie am tot observat că frica de inovare naște monștri. Undeva, în jur de acum 150 de ani, în momentul în care cineva făcea o poză cuiva, persoanele aveau impresia că le este furat sufletul și se speriau. Bineînțeles, s-a dovedit că era o prostie.

La fel și în timpul revoluției industriale, a fost o frică mare că mașinile urmează să ia locurile de muncă și n-a fost așa. La fel este și cu inteligența artificială.

Cel mai bine, înainte să vorbim despre aceste marote, vai, vine inteligența artificială și ne strică nouă viața, mai bine vă documentați înainte. (…) Care este logica să vii aici, în Parlament și să critici faptul că Uniunea Europeană încearcă, evident alături de România, să facă pași importanți în a reduce decalajul pe care îl avem față de alte puteri mondiale și mă refer aici la SUA și China.”, a spus Alexandru Dimitriu, deputat USR.

„Dumneavoastră, la acest punct care se referă la busola culturală a Europei, pare că aveți busola blocată către Est. Încercați să vă deschideți un pic mentalitățile, nu ne duceți înapoi în peșteră, câtă vreme suntem parte a unei Europe unite, a unei Europe care integrează și respectă identitatea națională.

Lucrurile acestea ar trebui să le prețuiți. Cum de altfel o faceți, nu cred că vă faceți concediile la Moscova, ci vă duceți să vedeți tot ce are de oferit cultura europeană în toate capitalele europene.