Scandal mare în ședința Coaliției. Se amână asumarea răspunderii pe reforma din administrație (VIDEO)
Ședința Coaliției de luni s-a lăsat cu scandal între liderii partidelor de la guvernare. PSD, PNL și USR s-au certat în așa hal încât, potrivit, unor surse, s-a decis amânarea asumării răspunderii pe reforma din administrație.
Până când se amână reforma din administrație
Pachetul care privește reforma din administrație este amânat din nou. Potrivit unor surse, măsurile lui Ilie Bolojan ar putea fi asumate abia în martie, după ce liderii partidelor de la guvernare nu s-au înțeles… din nou.
Ședința Coaliției a început sub cele mai proaste auspicii, după ce în ultimele zile, premierul Bolojan a fost pus la zid de tot mai mulți oameni din PSD. Ba chiar i s-a cerut să plece, dacă forțează asumarea răspunderii pe reforma din administrație.
De altfel, surse politice, spun că în PSD se lucrează din greu la detronarea lui Bolojan de la șefia Guvernului, odată cu scoaterea USR din Executiv și din Coaliție. Iar la asta ar pune umărul și mai mulți liberali, aflați în tabăra adversă lui Bolojan.
De partea cealaltă, USR acuză PSD, care a anunțat că nu va adopta nicio reformă în administrație, fără proiectul de relansare economică propus de social-democrați, că respectivul proiect se referă doar la așa-numitul credit fiscal. Despre care USR-iștii susțin că e doar o formă ascunsă prin care să fie favorizate anumite firme apropiate de PSD.
De șase luni se discută despre reforma administrativă
Discuțiile din Coaliție despre pachetul de reformă administrativă au durat aproape 6 luni, în urma blocajelor generate de neînțelegeri între partide. PSD voia ca primarii să poată avea de ales între concedieri și reduceri de salarii, premierul Bolojan nu era de acord.
Abia la finalul lunii decembrie au reușit liderii partidelor de la guvernare să ajungă la un consens în privința formei finale a pachetului. Sau cel puțin așa părea. A început însă noul an, iar PSD a venit cu programul de relansare economică și a anunțat că nicio reformă nu mai trece, decât la pachet cu acest program. Și apoi au venit atacurile în valuri la adresa lui Bolojan.
Și asta după ce premierul a cerut ca pe 29 ianuarie să își asume asumarea doar pe reforma din administrație și apoi să vadă ce se mai întâmplă cu proiectul PSD de relansare economică. Care nu ar fi încă gata. Deși cei din PSD susțin contrariul.