Scandalul "acoperiților" din PSD, replica lui Adrian Năstase: "Se accentuează divergențele, inclusiv între cei care sunt, posibil, manevrați din afara partidului"
Continuă scandalul ofiţerilor acoperiţi din PSD. După ce Victor Ponta a declarat că un vicepreşedinte al partidului este ofiţer acoperit, a venit rândul lui Adrian Năstase să iasă la atac. Fostul premier susţine că anumite tabere din partid sunt manevrate din exterior. Năstase îl acuză şi pe preşedintele Klaus Iohannis că vrea să pună mâna pe partid, arată B1 TV.
"Condamnarea lui Dragnea. Așa cum am presupus anul trecut, ea s-a produs înaintea campaniei pentru locale, într-o strategie impecabilă. El a trebuit ținut – cum spun americanii – într-o lesă scurtă. Evident că PSD este în fierbere. Se accentueaza divergențele între tabere, inclusiv între cei care sunt, posibil, manevrați din afara partidului. Sigur că se încearcă schimbarea președintelui PSD înainte de alegeri. Adversarii de acum, colegii de altădată , președintele independent al Republicii. Singurul dezinteresat este Geoană, care știindu-se curat cu campaniile electorale, cere ca Dragnea să-și dea demisia", a scris Năstase pe blogul său.
Reacţia acestuia vine după ce şi Victor Ponta a vorbit despre ofiţerii acoperiţi care vor să pună mâna pe PSD. Ponta a spus că ar fi vorba despre un vicepreşedinte al partidului, fost ministru. Printre posibilele variante se numără Rovana Plumb, Nicolae Bănicioiu, Mihai Tudose, Ioan Vulpescu, Ecaterina Andronescu sau Doina Pană. (Detalii AICI)