Semne de întrebare în legătură cu Klaus Iohannis și MAE. România a aprobat aderarea Suediei la NATO cu o grabă remarcabilă, fără să se asigure că și interesele sale vor fi susținute la votul pentru Schengen
Șansele României de a obține un vot unanim la Consiliul JAI din decembrie și de a adera la spațiul Schengen au primit o nouă lovitură în această săptămână, când presa suedeză a anunțat că două partide mari din parlamentul de la Stockholm se opun inițiativei. Vestea ridică noi semne de întrebare în legătură cu decidenții de la București, în președintele Klaus Iohannis și MAE, în condițiile în care România s-a grăbit să ratifice protocolul de aderare a țării nordice la NATO, fără să primească totuși o garanție că și statul nostru se va bucura de susținerea suedeză la votul pentru Schengen.
România a aprobat aderarea Suediei la NATO cu o grabă remarcabilă
Pe 5 iulie, Finlanda și Suedia au semnat oficial protocolul de aderare la NATO, însă intrarea în Alianță se poate face doar cu acordul unanim al membrilor săi.
România nu a avut nimic de obiectat – cel puțin nu public – și a ratificat printre primele protocolul de aderare. Legea a trecut rapid de Parlament, iar pe 22 iulie a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Ultimul pas a fost făcut în aceeași zi, când ambasadorul român la Washington, Andrei Muraru, a depus documentele la Departamentul de Stat al SUA.
Spre deosebire de România, Turcia a condiționat intrarea statelor nordice în NATO de propriile sale interese naționale, reproșând Finlandei și Suediei apropierea de grupări considerate teroriste de Ankara și embargoul pe armament introdus după incursiunea militară turcă din nordul Siriei. În noiembrie, președintele Recep Tayyip Erdogan a reiterat că unda verde va veni abia atunci când Helsinki și Stockholm vor lua „măsurile necesare”.
Suedia s-ar putea opune aderării României la spațiul Schengen
Deși au aprobat aderarea celor două state la NATO cu o viteză remarcabilă, politicienii de la București par să nu se fi asigurat – prin discuții sau eventuale acorduri bilaterale – că și interesele României vor fi susținute atunci când va veni momentul, mai ales că discuția despre Schengen nu este una nouă.
Potrivit presei suedeze preluate de G4Media.ro, social-democrații și democrații suedezi se opun propunerii de extindere a spațiului Schengen, iar guvernul minoritar de la Stockholm nu are sprijin în Parlament pentru poziția sa.
Guvernul Ulf Kristersson prezentase, joi, în Comisia parlamentară suedeză pentru justiție, o propunere prin care Suedia sprijină cooperarea Schengen consolidată. Propunerea prevede că Stockholmul ar trebuie să aprobe aderarea României, Bulgariei și Croației la Schengen.
„Nu credem că este în interesul securității interne a Suediei să facă acest lucru”, a declarat parlamentarul social-democrat suedez Ardalan Shekarabi, care spune că „guvernul nu are sprijin în Parlament pentru poziția sa”.