Siegfried Mureșan, mesaj pentru români după reacțiile din PE la alegerea lui Nicușor Dan: „Vi se cuvin toate aceste felicitări”
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a transmis un mesaj pentru românii care au ieșit în număr mare la vot și l-au ales pe Nicușor Dan președinte. Scrutinul din 18 mai a fost privit cu interes și speranță în instituțiile europene.
În mesajul adresat românilor, europarlamentarul PNL, a arătat că alegerile prezidențiale din România au constituit un moment de referință. El a precizat că votul a fost urmărit cu atenție la nivelul instituțiilor europene, dat fiind faptul că lupta s-a dat între candidatul pro-occidental Nicușor Dan și extremistul anti-european George Simion. Victoria celui dintâi, a arătat Siegfried Mureșan, a fost urmată de un val masiv de felicitări.
„Toată lumea în Parlamentul European a observat alegerile din România, toată lumea a urmărit alegerile din România și toată lumea știe că, în România, candidatul pro-european a învins un extremist populist anti-european. (…) Toată lumea aici, în Parlamentul European, felicită poporul român, vă felicită pe voi pentru implicare”, afirmă Mureșan.
Europarlamentarul a subliniat că reacția europeană a fost de susținere a direcției exprimată prin votul alegătorilor români. A fost apreciat faptul că românii au ieșit în număr foarte mare și au ales președintele pro-european.
„Uniunea Europeană a urmărit cu mare atenție alegerile de la noi. Toată lumea a văzut că ați ieșit la vot în număr mare”, a mai transmis Siegfried Mureșan.
Siegfried Mureșan felicitat pentru rezultat
În urma rezultatului din 18 mai, Siegfried Mureșan a declarat că a primit numeroase reacții de felicitare din partea colegilor din Parlamentul European. El a precizat că acestea au fost mesajele pe care le-a auzit cel mai frecvent la Bruxelles în aceste zile.
„Felicitări pentru participare și prezență mare, felicitări pentru alegerea pro-europeană. Vi le transmit fiindcă este meritul vostru și toate aceste felicitări vi se cuvin”, a mai spus europarlamentarul.
Prin rezultatul din 18 mai, spune Mureșan, „se credibilizează foarte mult România”. El a încheiat mesajul cu un apel la continuitate și seriozitate.
„Cred că putem obține multe lucruri pentru România pe plan european, dacă suntem serioși și activi. Va trebui să ne implicăm zi de zi, de acum încolo, pentru România europeană. Rezultatul este, în primul rând, rezultatul vostru”, a încheiat europarlamentarul.