Sindicaliștii din educație, protest la Cotroceni. De ce au ajuns profesorii la ușa lui Nicușor Dan (VIDEO)

Publicat: 25 02. 2026, 13:15

Sindicaliștii din educație au organizat un protest, în faţa Palatului Cotroceni, pentru a atrage atenţia asupra faptului că salariaţii din învățământ nu sunt de acord cu măsurile politice luate pentru diminuarea deficitului bugetar. Profesorilor li s-au alăturat și studenții.

Ce îi cer sindicaliștii din educație lui Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a promis că va media conflictul cu guvernul care a dispus măsuri de austeritate, însă nu s-a ținut de cuvânt, acuză sindicaliștii din educație Nicușor Dan nu și-a îndeplinit rolul de mediator în conflictul dintre Guvern și sindicatele din învățământ, spun reprezentanții profesorilor.

Sindicaliştii folosesc megafoane şi vuvuzele şi afişează pancarte pe care scrie: „Performanţa se susţine, nu se sancţionează”, „Nu mai penalizaţi meritul pentru a acoperi impostura”, „Minister fără ministru, educaţie fără buget, Domnule preşedinte, ce mai faceţi?”.

Protestul se derulează, ca şi cel de la Guvern de la începutul lunii februarie, sub sloganul Şcoală săracă – Ţară needucată”.

Potrivit organizatorilor, evenimentul are scopul de a ”atrage atenţia asupra faptului că salariaţii din educaţie nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învăţământ, care influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice”.

La rândul lor, reprezentanții studenților participă la protestul din faţa Palatului Cotroceni, manifestându-şi dezamăgirea faţă de măsurile adoptate în ultimul an în educaţie, în care transportul studenţilor a fost limitat, bursele au fost reduse cu aproximativ 52%, iar ”conform discuţiilor din spaţiul public, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (ne)condus de Prim-ministrul Ilie Bolojan va avea alocat un buget mai mic decât execuţia anului anterior”.

Grevă generală în timpul examenelor naţionale

În cazul în care Guvernul nu va reveni asupra măsurilor „anti-învățământ” până în aprilie, sindicaliștii din educație intenţionează să organizeze un referendum pentru declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai. Adică excat în perioada examenelor naționale.

Trei sferturi (74,7%) dintre angajaţii din învăţământ afirmă că sunt dispuşi să participe la o grevă, relevă un sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’, în perioada 14 – 31 ianuarie.

70,5% dintre repondenţi consideră că măsurile guvernamentale impuse de Guvernul Bolojan au avut un impact foarte negativ asupra activităţii lor, iar  71,7% declară că sunt pregătiţi să participe la protestele de stradă organizate local.