Sondaj: AUR continuă să crească în preferințele electoratului. Cum stau partidele din coaliția de guvernare

Publicat: 11 09. 2025, 13:38
Actualizat: 11 09. 2025, 13:39
Inquam Photos / Mălina Norocea

AUR continuă să crească în preferințele electoratului, având 40.8% în intențiile de vot, PSD crește de asemenea, iar PNL și USR scad, arată cel mai recent sondaj realizat de INSCOP.

Ce procente au partidele în sondajul INSCOP

Potrivit sondajului, 40.8% dintre alegători ar vota cu AUR, față de 40.5% câți erau în iunie 2025 și 38.1% în mai. Se observă, deci, o creștere lentă, dar sigură.

PSD e cotat la 17.9%, față de 13.7% în iunie 2025 și 17.4% în mai 2025.

În schimb, PNL a scăzut în sondaj la 15.2%, față de 17.3% în iunie 2025. La fel și USR, de la 13.1% în iunie 2025 la 12.8% acum.

POT ar fi votat de 3.3% dintre alegători, față de 4.2% în iunie 2025, iar UDMR de 4%, față de 5.2% în iunie 2025.

Cât despre SOS România, acesta are 2.8% în intențiile de vot din cel mai recent sondaj INSCOP, față de 1.9% cât avea în iunie 2025.

Sondajul INSCOP – Informat a fost realizat în perioada 1-9 septembrie 2025, prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice). Au răspuns 1.103 de persoane, eroarea maximă admisă a datelor fiind de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.

Cum interpretează Remus Ștefureac sondajul INSCOP

Remus Ștefureac, directorul INSCOP, remarcă faptul că electoratul este puternic polarizat, partidele de la Putere și cele din Opoziție având, practic, procente foarte apropiate.

„Se observă o ușoară creștere a intenției de vot pentru PSD, o ușoară scădere în cazul PNL și stagnare în cazul USR. Susținerea electorală cumulată pentru cele 4 partide ale coaliției guvernamentale (PSD, PNL, USR, UDMR) de aproape 50% este cu doar 3 procente mai mare decât susținerea electorală pentru partidele parlamentare din opoziție (AUR, POT si SOS) de aproximativ 47%”, a mai explicat Remus Ștefureac, într-o postare pe Facebook.

Amintim că INSCOP a realizat un sondaj și în luna august, de data aceasta legat de alegerile pentru Primăria Generală a  Capitalei, scrutin al cărui dată nu a fost încă stabilit de Guvern.

Sondajul îl dă pe Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, pe primul loc în intențiile de vot, cu 26,2%. Pe locul 2 e Ciprian Ciucu (PNL), primarul Sectorului 6, cu 23,8%, urmat de realizatoarea TV Anca Alexandrescu, din partea AUR, cu 21,2%, iar pe locul 4 e Cătălin Drulă (USR), cu 18,4%. Într-un al doilea scenariu, cu liderul AUR, George Simion, în locul Ancăi procentele arată astfel: 26,9% pentru Băluță, 23,6% pentru Ciucu, 22% – Simion, 16,9% – Drulă, 8,5% – Ciceală.

În aceeași perioadă, un sondaj CURS îl dădea pe primul loc pe Daniel Băluță, cu 24%, dar urmat de Cătălin Drulă (USR) – 20% și de Cristian Popescu Piedone (PUSL) și Ciprian Ciucu (PNL) la egalitate, cu 11%. Anca Alexandrescu apare ca independentă, cu 9%.