Sorin Cîmpeanu, răspuns pentru cei care cer demiterea sa din cauza noului proiect al legii Educației: „Dreptul de a face o petiție este un drept cetățenesc. Ar fi grav să nu se exercite acest drept”
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a răspuns miercuri, în emisiunea Sub semnul întrebării, celor care au inițiat o petiție în care se cere demiterea sa din cauza noului proiect de lege a Educației. Ministrul a precizat că dreptul de a iniția petiții este unul constituțional și a sugerat că nu sunt justificate criticile care arată că dezbaterile au fost organizate pe repede înainte:
Sorin Cîmpeanu, despre demersurile celor care cer demiterea sa
„Dreptul de a face o petiție este un drept cetățenesc, constituțional. Ar fi grav să nu se exercite acest drept. Însă pe de altă parte și eu am datoria până când o să mă demită să mă ocup de ceea ce mă ocup în fiecare zi, de pregătirea anului școlar, de masă caldă în școli, de burse, de manuale”.
Sorin Cîmpeanu a explicat de ce noul proiect a fost dezbătut doar pe timpul verii:
„Până anul trecut în iarnă a fost criză sanitară și nu era posibil să faci dezbateri. În februarie a intervenit criza ucraineană, am fost cu toții emoționați, nu era un moment propice pentru dezbateri, sărbătorile pascale nu erau potrivite și am intrat în pregătire pentru examene naționale. Astea sunt fapte.
Au fost 43 de zile de dezbatere, 75 de dezbateri la care ministerul a participat sau le-a organizat, dezbateri cu elevii, profesorii, sindicatele, ONG-urile, cu reprezentanții autorităților, cu angajatorii. Am reținut foarte multe propuneri”.
Ministrul a precizat că vor exista propuneri care vor fi preluate în textul proiectului de lege:
„Acele propuneri care sunt constructive, care sunt argumentate au fost luate în considerare și se vor regăsi în textul proiectelor de lege. Dezbaterea a fost binevenită, a fost reală”.
Proiectul Legii Educației, criticat de o parte a societății civile
Aproximativ 100 de intelectuali, între care Gabriel Liiceanu, Mircea Miclea și Radu Vancu, i-au cerut ministrului Educației reanalizarea prevederilor propuse în legile Educației,” consultarea reală a intelectualilor României, a corpului profesoral și a părinților” și prelungirea dezbaterilor.
Testarea standardizată în format digital este un factor de vulnerabilitate, care amplifică riscul ca mii de elevi să nu își atingă potențialul pe parcursul anilor de studiu și determină ratarea viitorului profesional, iar acest tip de evaluare are potențialul de a orienta elevii spre memorizare.
Aceasta este una dintre problemele semnalate ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de către aproximativ 100 de intelectuali, între care Gabriel Liiceanu, Mircea Miclea și Radu Vancu, car cer reanalizarea prevederilor din proiectele legilor Educației.
Ei atrag atenția asupra mai multor prevederi din proiectele aflate în consultare publică, apreciind, printre altele, că examenul la limba și literatura română, standardizat în format digital, nu va permite verificarea cunoștințelor elevilor. Ei spun că este necesar ca limba și literatura română să beneficieze de un număr suficient de ore în planul-cadru și de o evaluare adecvată este necesară demarcația netă între cele trei filiere (teoretică, vocațională, profesională).
De asemenea, ei cer eliminarea mai multor articole din proiecte, precum cele care stipulează organizarea de admitere separată la colegiile naționale sau trecerea palatelor copiilor, cluburilor copiilor și cluburilor sportive școlare, din subordinea Ministerului Educației în cea a consiliilor locale.