Teodor Baconschi, fostul ministru de Externe, a declarat, duminică, pentru B1 TV, că situația de pe scena politică autohtonă relevă un conflict deschis dincolo de limitele democratice între Putere și Opoziție, prima căutând metode pentru rezolvarea acestui blocaj.
Democrat liberalul a precizat că există multe dileme în cadrul partidului vizavi de viitorul apropiat.
„PDL este frământat de multe întrebări cu privire la direcția de mers, la modul în care comunică cu societatea și privind modalitatea optimă de a debloca situația politică. Ne aflăm într-o situație de conflict deschis dincolo de limitele democratice între Putere și Opoziție„, a spus Baconschi.
Acesta a apreciat starea din PDL drept una de nervozitate și a menționat că partidul are nevoie de o pauză pentru a se pregăti de alegerile locale și de cele parlamentare.
„Există o fierbere, o dorință de a nu penaliza PDL și de a-i da un respiro pentru a se organiza corespunzător în vederea alegerilor locale și parlamentare. Nu mi se pare că e panică în PDL, ci o stare de nervozitate care trebuie corectată„, a mai spus Teodor Baconschi.