SURSE: Kelemen Hunor dă peste cap planul PSD. De ce UDMR refuză această formulă de guvernare și ce calcul își fac social-democrații
UDMR aruncă în aer scenariul PSD. Negocierile pentru formarea noului Executiv continuă într-un climat tensionat, iar unul dintre scenariile discutate intens după consultările de la Palatul Cotroceni pare să întâmpine deja obstacole serioase. Deși PSD susține că ar putea strânge suficiente voturi pentru a instala un Guvern minoritar, UDMR transmite că nu este dispus să intre într-o astfel de formulă în actualele condiții.
Potrivit unor surse parlamentare, reținerea formațiunii conduse de Kelemen Hunor are legătură directă cu modul în care ar putea fi construită majoritatea parlamentară necesară învestirii.
De ce refuză UDMR să intre cu miniștri într-un Guvern minoritar PSD
După consultările de luni de la Cotroceni, UDMR a transmis că nu vede fezabilă o colaborare într-un Executiv minoritar condus de PSD, iar explicația ar ține de susținerea parlamentară pe care s-ar baza un asemenea guvern.
Potrivit surselor parlamentare, UDMR nu dorește să facă parte dintr-un cabinet care ar depinde, direct sau indirect, de voturi venite din zona partidelor suveraniste.
Chiar dacă social-democrații ar putea, teoretic, să construiască o majoritate fără sprijinul AUR, problema ar apărea dinspre parlamentarii SOS și POT.
În evaluarea UDMR, nu există o diferență reală între aceste formațiuni și AUR din perspectiva poziționării politice, motiv pentru care participarea într-o astfel de formulă este exclusă.
UDMR aruncă în aer scenariul PSD. Ce calcul își fac social-democrații
Lia Olguța Vasilescu a afirmat luni că PSD a purtat deja discuții în Parlament și consideră că are șanse reale să obțină voturile necesare pentru a instala un Guvern minoritar. Pentru învestirea unui nou Executiv sunt necesare 233 de voturi, iar calculele social-democraților ar indica posibilitatea strângerii a aproximativ 240 de voturi.
Acest scenariu ar exclude sprijinul parlamentarilor din PNL, USR și AUR, însă ar presupune alte susțineri parlamentare sensibile politic.
În ce condiții ar accepta UDMR să intre la guvernare
Sursele parlamentare susțin că UDMR nu exclude participarea la guvernare, însă doar în formule susținute clar de partidele considerate pro-europene. Una dintre variante ar fi refacerea fostei coaliții și susținerea unui Executiv condus fie de un premier politic desemnat de PSD sau PNL, fie de un independent ori tehnocrat, potrivit Știripesurse.
O altă variantă ar presupune ca PNL și USR să susțină în Parlament un Guvern minoritar PSD. Ca variantă de rezervă, UDMR ar lua în calcul inclusiv susținerea unui guvern complet tehnocrat, însă doar dacă acesta ar avea sprijin clar din partea formațiunilor pro-occidentale.
UDMR aruncă în aer scenariul PSD. Ce scenarii au rămas pe masa negocierilor
După consultările conduse de președintele Nicușor Dan, discuțiile par să se fi restrâns la două scenarii principale.
Primul este formarea unui Guvern minoritar construit în jurul PSD, cu susținere parlamentară negociată punctual. Al doilea presupune instalarea unui Executiv complet tehnocrat, susținut de o majoritate mai largă în Parlament.
În acest moment, rămâne de văzut dacă șeful statului va încerca să forțeze una dintre aceste formule sau dacă va convoca o nouă rundă de consultări pentru deblocarea negocierilor.