Sute de persoane au fost evacuate marți din spitale și sedii ale unor parchete, în mai multe orașe din Polonia, după o serie de alarme cu bombă care s-au dovedit, ulterior, false.
„Douăzeci și una de insituții din Polonia au primit alerte cu bombă. Potrivit informațiilor de care dispune ministerul, viața sau sănătatea persoanelor care se află în aceste instituții nu sunt în pericol. Aceste alarme s-au dovedit false”, a spus ministrul polonez de Interne Bartlomiej Sienkiewicz, citat de AFP.
Circa 300 de persoane au fost evacuate din sediul Parchetului General din Varșovia, iar accesul a fost blocat în 4 spitale din Capitală, potrivit purtătoarei de cuvând a poliției.
Alte aproximativ 500 de persoane, inclusiv bolnavi, au fost evacuate dintr-un spital, la Katowice, situat în sudul țării.
Potrivit presei, instituțiile vizate au primit e-mailuri, aparent trimise de același grup de persoane, cu amenințarea „văm vom învăța (minte)”, la care se preciza că explozia va avea loc la ora locală 12.00 (13.00, ora României).
Mesajele au fost trimise de un grup care se autointitulează „Anonymo” şi utilizează servere aflate în străinătate, informează postul public de televiziune.