Traian Băsescu: Avem obligația de a renunța la mercantilismul din Educație, sau vom avea generații sacrificate

Traian Băsescu: Avem obligația de a renunța la mercantilismul din Educație, sau vom avea generații sacrificate
Foto: presidency.ro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România are obligaţia de a renunţa la mercantilismul din educaţie.

Şeful statului a arătat că interesul „universitarilor parlamentari” este de a desfiinţa învăţământul profesional pentru ca universităţile „inventate” să aibă „materie primă plătitoare”.

„Se manifestă tendința de a desființa acest învățământ profesional pentru că multele universități inventate peste tot pe cuprinsul țării trebuie să aibă materie prima plătitoare. A venit momentul în care trebuie să înțelegem că avem obligația de a renunța la mercantilismul din Educație, să dăm șanse copiilor sau vom avea generații sacrificate. Eu  voi rămâne susținătorul școlilor profesionale în România”, a declarat președintele.

Băsescu a spus că pentru anul 2013-2014 pentru învăţământul profesional sunt 20.000 de locuri şi 1.800 de firme care solicită să preia tineri care au trecut de clasa a IX-a.

Băsescu: Fără mercantilism în educație

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`