Mircea Raicu: Numai în mandatul lui Oprescu a fost posibil să se inaugureze o jumătate de stradă, și aceea cu doi stâlpi în mijloc

Mircea Raicu: Numai în mandatul lui Oprescu a fost posibil să se inaugureze o jumătate de stradă, și aceea cu doi stâlpi în mijloc

Mircea Raicu, viceprimarul Capitalei, a declarat, duminică, că numai sub mandatul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost posibil ca în București să se inaugureze o stradă cu doi stâlpi în mijloc.

Viceprimarul Capitalei a mers, duminică, în fața clădirii Guvernului, unde a susținut o conferință de presă despre lucrările de construcție efectuate sub mandatul lui Sorin Oprescu.
„La mijlocul acestei săptămâni, Sorin Oprescu a inaugurat cu mare pompă și în mare grabă…primul tronson din diametrala nord-sud Buzești-Berzei-Uranus. A dat acestei lucrări atâtea denumiri încât nici el nu mai știe cum se numește. Cei doi stâlpi pe care îi vedeți în lateral au fost lăsați în mijlocul drumului și gropile din carosabil arată cât de bune sunt lucrările lui Sorin Oprescu, făcute de mântuială, în grabă, fără niciun respect pentru banii bucureștenilor. Oriunde într-o capitală civilizată unde s-ar fi făcut o asemenea lucrare, primarul ar fi trebuit să plece și nu să se laude cu ea. Numai în București și numai în mandatul lui Sorin Oprescu a fost posibil să se inaugureze o jumătate de stradă, și aceea cu doi stâlpi în mijlocul ei”, a spus viceprimarul Capitalei.

Mircea Raicu a precizat că locul unde s-a întâlnit cu presa are o „valoare simbolică”, care arată „dezastrul administrației lui Sorin Oprescu”.

Locul în care v-am invitat, din punctul nostru de vedere, are o valoare simbolică, el arată ce este mai rău în mandatul de până acum al lui Sorin Oprescu. Primarul general nu a făcut altceva în ultimii ani decât să vorbească despre investiții, să inaugureze cu mare pompă lucrări de infrastructură, gândite, finanțate și începute de PDL București cu mult înainte de Sorin Oprescu. Începând de astăzi, bucureștenii vor vedea adevăratul dezastru al administrației Sorin Oprescu”, a declarat Raicu.

Viceprimarul Capitalei a afirmat că dacă ministrul Anca Boagiu ar fi făcut o asemenea lucrare, cu siguranță presa ar fi reacționat dur.

Dacă ministrul Anca Boagiu ar fi făcut o astfel lucrare, cu siguranță presa nu ar fi cruțat-o. Ei bine, a făcut-o Sorin Oprescu, în mijlocul Capitalei, aici în fața clădirii Guvernului”, a mai spus Raicu.

Reprezentanţii PDL din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Viceprimarul Mircea Raicu şi preşedintele Consiliului Călin Murg au susținut o conferință de presă pe tema corupției din Primăria Capitalei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`