Cel mai recent scandal sexual în care este implicat fostul director al FMI, Dominique Strauss Kahn, ia amploare. Deși aceasta neagă în continuare că ar fi apelat la serviciile unor prostituate, o serie de mesaje trimise unui prieten arată că acesta participa la orgii sexuale violente.
În fața polițiștilor francezi, fostul director general al FMI a recunoscut că în mesajele trimise unui prieten, le numea “bagaje” sau “echipamente” pe femeile care îl însoţeau la petrecerile organizate în diferite oraşe, potrivit ziarului Le Monde, care a intrat în posesia transcrierilor din cursul audierii.
Strauss Kahn le-a explicat autorităţilor că deşi „limbajul său era neadecvat”, a folosit aceşti termeni pentru că era mult mai uşor să scrie un cuvânt decât să dea o listă întreagă de nume.
“Vrei (poţi?) să vii într-un club de noapte din Madrid cu mine (şi ceva echipament) pe 4 iulie?”, l-a întrebat Strauss Kahn într-un mesaj pe unul din prietenii săi.
Strauss Kahn a recunoscut că a participat la mai multe petreceri sexuale, însă susține că a fost „naiv” şi nu a ştiut că tinerele erau plătite ca să întreţină relaţii sexuale cu el.
Pe de altă parte, prostituatele au dat detalii despre orgiile sexuale „comandate” de Strauss Kahn, care erau extrem de violente: „Ne lega cu lanţuri şi cătuşe când făceam sex”.
Luni, fostul director general al FMI a fost inculpat pentru “proxenetism agravant”, riscând o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.