Adrian Vasile, reacție după plecarea de la CSM București: „A fost o decizie a clubului”

Publicat: 04 11. 2025, 16:07
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Adrian Vasile a vorbit sincer despre plecarea sa de la CSM București. După anunțul oficial al clubului privind despărțirea, antrenorul a explicat că decizia i-a fost comunicată marți dimineață. De asemenea, acesta a ținut să transmită un mesaj pentru club și jucătoare.

Ce a spus Adrian Vasile după despărțirea de CSM București

„A fost o decizie a clubului. Am fost și eu informat azi dimineață și o respect. CSM București este un club care va rămâne mereu în suflet. Îmi pare rău că lucrurile nu au mers așa cum ne-am așteptat.

Am fost la echipă chiar acum, mi-am luat rămas bun de la jucătoare, de la toți cei cu care am lucrat zi de zi. Așa este normal, civilizat”, a transmis Adrian Vasile pentru Fanatik.

Fostul tehnician a precizat că a preluat echipa cu puțin timp înainte de startul sezonului și a mărturisit că îl întristează rezultatele sub așteptări din Liga Campionilor.

„Când am venit în vară, am făcut-o cu inima deschisă, mi-am asumat toate aceste lucruri. Nu m-am gândit la viitor, abia mi s-a răcit motorul mașinii în parcare. O să vedem. Le urez mult succes celor de la CSM București, dar ați văzut și dumneavoastră că lucrurile nu sunt simple”, a mai precizat acesta.

Cine preia conducerea tehnică a echipei de handbal feminin

CSM București a anunțat, printr-un comunicat oficial, încetarea colaborării cu antrenorul principal Adrian Vasile. În același timp, a fost acceptată și demisia team-manager-ului Cristina Vărzaru.

Până la desemnarea unui nou antrenor principal, antrenorul secund Iulia Curea va prelua interimar conducerea echipei, asigurând continuitatea și ritmul pregătirii sportive.