Antrenor din campionatul Italiei, demis după ce i-a dat un cap în gură unui adversar (VIDEO)
Robert D`Aversa a fost demis din funcția de antrenor al lui Lecce după gestul scandalos pe care l-a făcut la finalul înfrângerii cu Verona din campionatul Italiei.
Lecce a fost învinsă pe teren propriu de Verona, scor 0-1, și mai are un singur punct peste zona roșie a campionatului italian. Echipa a ajuns la patru înfrângeri și o remiză, iar nervii au cedat la finalul eșecului de duminică.
Antrenorul Roberto D`Aversa ce i-a dat un cap în gură unui adversar
După ultimul fluier, Roberto D`Aversa i-a dat un cap în gură lui Thomas Henry, atacantul Veronei, potrivit GSP. Francezul fusese introdus pe teren în minutul 86, dar a fost eliminat în 90+8, când a primit al doilea galben.
Antrenorul și-a cerut scuze pentru gestul reprobabil pe care l-a făcut, dar clubul l-a demis din funcție.
Roberto D`Aversa îi antrena la Lecce pe românii Alexandru Borbei și Rareș Burnete, iar anterior i-a pregătit și pe Valentin Mihăilă și Dennis Man la Parma.