UPDATE: Noi detalii despre starea lui Mircea Lucescu. Se infirmă zvonurile despre un al doilea infarct. Cum se simte fostul selecționer
UPDATE: Apar noi informații despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu, după infarctul suferit în această dimineață. Managerul Spitalului Universitar din București, Cătălin Cîrstoiu, a explicat cum s-a produs episodul medical.
„Înainte de externare, domnul Mircea Lucescu a parcurs un set de analize, așa cum se procedează cu orice pacient care urmează să plece din spital. Medicii au observat că are o tensiune foarte mică, moment în care s-a luat decizia de a-i fi efectuat un EKG.
Atunci s-a observat că e un infarct în constituire. În acel moment s-a intervenit imediat și, chiar dacă infarctul s-a produs, pacientul a fost stabilizat”, a declarat Cătălin Cîrstoiu.
Zvonurile despre un al doilea infract
„Nu a existat un al doilea infarct, tocmai din acest motiv am și venit noi, ca spital, cu al doilea comunicat de presă, în care să lămurim că pacientul e conștient, stabilizat și că dacă vor apărea elemente noi, doar atunci vom anunța public ceva.”, a declarat Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar, pentru Golazo.ro.
Potrivit ultimului comunicat oficial, Mircea Lucescu este în acest moment conștient, stabil și sub tratament cardiologic de specialitate, fiind monitorizat permanent de echipa medicală.
Știre inițială
Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, fusese internat în spital duminică, după ce a leșinat la Mogoșoaia, în fața jucătorilor echipei naționale, iar apoi, săptămâna aceasta, i s-a montat un defibrilator.
În această dimineață, fostul selecționer urma să fie externat și chiar a fost surprins mergând pe holurile spitalului, alături de doctori, pentru a mai face câteva controale înainte de a fi trimis acasă.
Câteva momente mai târziu, Mircea Lucescu a suferit un infarct și a fost transportat la Secția de Terapie Intensivă și este stabilizat. Însă starea sa rămâne extrem de gravă.
„În cursul dimineții, pacientul a suferit un infarct miocardic acut. A fost preluat de urgență și a beneficiat prompt de intervențiile medicale și terapeutice necesare, conform protocoalelor în vigoare.
În prezent, starea acestuia este stabilă, sub monitorizare atentă de specialitate. Pacientul rămâne internat în cadrul Secției de Cardiologie, unde primește îngrijirile medicale adecvate.”, a anunțat Spitalul Universitar de Urgență București.
Mircea Lucescu suferise o intervenție chirurgicală în cursul zilei de marți, 31 martie, când i s-a montat un defibrilator cardiac. Mai mult, în seara zilei de joi, 2 aprilie, fostului selecționer i s-a mai pus încă un stent.
Lucescu s-a despărțit de naționala României
Federația Română de Fotbal a anunțat oficial joi încheierea contractului cu Mircea Lucescu, cel care și-a dorit foarte mult să rămână pe banca primei reprezentative la barajul cu Turcia, în ciuda problemelor medicale.
Mircea Lucescu a preluat echipa națională a României în august 2024, înlocuindu-l pe Edward Iordănescu, sub comanda căruia „tricolorii” au ajuns până în „optimile” Campionatului European din 2024. În cele 19 meciuri din cel de-al doilea său mandat la cârma naționalei României, Il Luce a avut un bilanț de 11 victorii, o remiză și 6 înfrângeri.