Campionatul Spaniei: FC Barcelona – Getafe, scor 2-2

Publicat: 03 05. 2014, 21:13
Foto: goal.com

Getafe, antrenată de Cosmin Contra, a terminat la egalitate, sâmbătă, în deplasare, scor 2-2 (1-1), cu formaţia FC Barcelona, într-un meci din etapa a XXXVI-a a campionatului Spaniei, potrivit Marca.

Golurile gazdelor au fost marcate de Messi ’23 şi Alexis Sanchez ’67, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Lafita, în minutele 37 şi 90+2.

Atacantul Ciprian Marica (Getafe) a fost suspendat pentru această partidă.

Partidele Malaga – Elche, Osasuna Pamplona – Celta Vigo şi Real Valladolid – Espanol Barcelona se vor disputa tot sâmbătă, meciurile Almeria – Betis Sevilla, Levante – Atletico Madrid, FC Sevilla – Villarreal şi Real Madrid – FC Valencia vor avea loc duminică, iar meciul Real Sociedad – Granada este programat luni.