Ce salariu va avea Mircea Lucescu la Dinamo Kiev

Publicat: 24 07. 2020, 12:29
sursă foto: bzi.ro

Celebrul antrenor Mircea Lucescu (74 de ani) și-a făcut revenirea pe banca tehnică, ca antrenor al echipei Dinamo Kiev, rivala fostei echipe a românului, Șahtior Donețk.

„Îmi era dor de Ucraina. Am vrut să revin aici, să am iar rezultate bune. Sunt foarte fericit că vin la un club de tradiție, cu jucători talentați. Cred că cei de aici vor fi mulțumiți de munca mea și voi avea rezultate. Le mulțumesc președintelui și fanilor pentru încredere”, a declarat Mircea Lucescu, după semnarea contractului

„Vi-l prezint pe Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori. Sunt încrezător că, odată cu sosirea lui, va avea loc o renaștere a tradiției lui Dinamo Kiev. Vom câștiga trofee și Mircea va avea mult succes. Baftă, te voi ajuta cu orice ai nevoie!”, a completat și Igor Surkis, președintele luiDinamo Kiev.

Antrenorul român a semnat cu clubul ucrainean pentru o perioadă de 2 ani, cu opțiune de prelungire pe încă unul și va încasa 3 milioane de euro pe sezon.

Mircea Lucescu, al doilea cel mai titrat antrenor din toate timpurile

Anul trecut, jurnaliștii de la Marca au realizat un material despre cei cei mai de succes tehnicieni din istoria fotbalului, ținând cont de trofeele cucerite de-a lungul carierei.

Sir Alex Ferguson este cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, scoțianul câștigând nu mai puțin de 48 de trofee, iar locul secund este ocupat de Mircea Lucescu, cu 32 de trofee castigate.

De altfel, Mircea Lucescu mai face parte și dintr-o altă ierarhie, cea realizată de France Football și care a adunat în aceeași ierarhie cei mai buni 50 de antrenori ai tuturor timpurilor. Acolo, antrenorul roman se află pe locul 41.

„Il Luce” a comentat poziţionarea lui în acest clasament, arătându-se nemulțumit de lista realizată de jurnaliștii francezi.

„Dacă te uiţi pe alte site-uri, mai ales pe cel al UEFA, eu apar pe locul al doilea, ca număr de trofee. Apar pe locul trei ca număr de prezenţe în cupele europene, nu doar Champions League, şi Europa League. Mi se pare normal, am văzut şi eu numele acolo, e absolut normal”, comenta Lucescu, la vremea respectivă.

Mircea Lucescu, câștigător de Cupa UEFA

De-a lungul carierei sale, Mircea Lucescu a antrenat numeroase echipe de fotbal, printre care Corvinul Timișoara, naționala României, Dinamo București, AC Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid București, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk, Zenit și naționala Turciei.

Mircea Lucescu a cunoscut cele mai mari satisfacții profesionale la Șahtior Donețk, echipă pe care a antrenat-o în perioada 2004-2016. În această perioadă a ieșit campion al Ucrainei de 8 ori. De 6 ori a câștigat Cupa, iar de 7 ori Super Cupa.

În 2009 a câștigat Cupa UEFA cu Șahtior, iar în 2002, respectiv 2003 a ieșit campion în Turcia cu Galatasaray, iar apoi cu rivala Beșiktaș.