Costel Gâlcă ar urma să fie noul antrenor al Universității Craiova. Ar fi bătut palma cu patronul Mihai Rotaru

Publicat: 15 04. 2024, 11:18
Antrenorul Costel Gâlcă a fost campion al României cu FCSB în 2015, an în care câștiga și Cupa României, și Cupa Ligii. Foto: Hepta.ro / SportPictures / Razvan Pasarica

Constantin Gâlcă s-a înțeles cu patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, pentru a deveni noul antrenor al echipei, potrivit GSP.

Ivaylo Petev a fost demis în contextul rezultatelor modeste, iar Universitatea Craiova l-a avut pe Dragoș Bon în rol de antrenor interimar la înfrângerea de pe teren propriu cu Farul Constanța, scor 1-2.

Costel Gâlcă ar urma să fie noul antrenor al echipei

Costel Gâlcă era liber de contract după despărțirea de echipa poloneză Radomiak Radom, pe care a pregătit-o în perioada aprilie-noiembrie 2023. A obținut opt victorii în 22 de partide.

Gâlcă este ultimul antrenor care a câștigat titlul cu FCSB, în 2015, când „roș-albaștrii” au reușit eventul.

A mai fost antrenor la Almeria B, România U17, Espanyol, Al-Tawwoun, Al-Fayha, Vejle și Al-Hazem.

Universitatea Craiova e pe 3 în Superligă

Pe acest final de sezon, obiectivul lui Costel Gâlcă va fi obținerea unui loc care să o ducă pe Universitatea Craiova în preliminariile cupelor europene.

În cazul care Cupa României va fi câștigată de altă echipă decât FC Voluntari, formația de pe locul 3 din Superligă nu va juca direct în Europa, ci va trebui să joace un baraj în acest sens cu o echipă venită din play-out.

Clasamentul în play-off-ul Superligii arată astfel:

  1. FCSB – 44 de puncte după 4 meciuri de play-off
  2. CFR Cluj – 31 de puncte după 4 meciuri
  3. Universitatea Craiova – 31 de puncte după 4 meciuri
  4. Farul Constanța – 29 de puncte după 4 meciuri
  5. Rapid București – 28 de puncte după 3 meciuri
  6. Sepsi Sfântu Gheorghe – 24 de puncte după 3 meciuri