Cum se simte Mircea Lucescu după operație. Mihai Stoichiţă: Medicii i-au interzis să se uite la meci
Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal (FRF), a oferit detalii despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu, operat la Spitalul Universitar din București în aceeași zi în care România a înfruntat Slovacia într-un meci amical. Și a pierdut.
Lui Mircea Lucescu i s-a montat un defibrilator
Duminică dimineața, cantonamentul din Mogoșoaia a fost cuprins de panică după ce Mircea Lucescu a leșinat în timpul unei ședințe tehnice. Antrenorul în vârstă de 80 de ani a fost transportat la Spitalul Universitar din București, unde a fost stabilizat și diagnosticat. El suferă de tulburări majore de ritm cardiac.
Din acest motiv, Mircea Lucescu nu a mai făcut deplasarea pentru meciul cu Slovacia și a fost supus unei operații în care i s-a montat un defibrilator.
Ce a spus Mihai Stoichiță
Mihai Stoichiță a declarat că operația lui Mircea Lucescu a decurs bine.
„Am înțeles că doctorii i-au interzis azi (marți – n.r.) să se uite la meci. A suferit și o intervenție astăzi (marți – n.r.) și gata s-a încheiat.
E perfect, e ok, dar trebuie să-l menajăm. Nu trebuie să îi oferim emoțiile unui meci de fotbal care, știți și dumneavoastră, cum sunt“, a spus directorul tehnic al FRF, pentru AntenaSport.