Daniil Medvedev, gesturi grosolane în meciul cu Wawrinka de la ATP Metz (VIDEO)

Publicat: 23 09. 2022, 11:12

Rusul Daniil Medvedev (26 de ani, 4 ATP) s-a remarcat din nou printr-un un gest revoltător în timpul meciului pierdut la Metz contra lui Stan Wawrinka (37 de ani, 284 ATP), scor 4-6, 7-6(7), 3-6, scrie gsp.ro.

Daniil Medvedev, un nou gest revoltător

În timpul disputei cu Wawrinka, din „optimile” turneului de la Metz, rusul a izbit racheta de hard,după o greșeală. În acel moment spectatorii din tribune au început să îl huiduie.

Daniil Medvedev nu a suportat momentul și s-a lansat într-o serie de gesturi grosolane. A imitat o maimuță și a făcut semne largi prin care sugera că fanii care îl contestă nu gândesc.

Wawrinka a încercat să liniștească mulțimea. Până la ultimul raliu, elvețianul a avut parte de sprijinul tuturor și a fructificat a doua minge de meci, la capătul a 2 ore și 24 de minute de joc. În faza sferturilor de finală, Stan îl va întâlni pe suedezul Mikael Ymer (100 ATP).