Filipe Luis a postat o imagine cu urmele lăsate de crampoanele lui Luis Suarez pe piciorul său: "Suntem bărbați" a fost replica atacantului Barcelonei (FOTO)
FC Barcelona și Atletico Madrid s-au întâlnit miercuri seară în unul dintre cele mai interesante meciuri din Spania. Partida s-a terminat la egalitate 1-1.
Meciul a fost unul foarte disputat. Dovadă a acestui fapt este intrarea pe care Luis Sureaz a avut asupra lui Filipe Luis în minutul 84 al meciului. Atacantul uruguayan a pierdut controlul balonului şi, în încercarea de a-l recupera, l-a călcat pe fundaşul stânga al madrilenilor, care reuşise deja să degajeze, scrie digisport.
La finalul meciului, Filipe Luis a postat pe Instagram o poză cu urmele lăsate pe picior de crampoanele adversarului.
![]()
"Norocul meu că nu m-a atins", a scris, ironic, jucătorul lui Atletico Madrid. Luis Suarez a reacționat imediat după apariția imaginii. "Fotbalul e un joc pentru bărbaţi şi ceea ce se întâmplă pe teren rămâne pe teren. Nu poţi face circ de fiecare dată când se întâmplă ceva. Ăsta e fotbalul, e pentru bărbaţi", a afirmat atacantul Barcelonei.