Final de sezon cu ghinion. Neymar a suferit o nouă accidentare. Participarea la Cupa Mondială este incertă

Publicat: 26 11. 2025, 13:49
Actualizat: 26 11. 2025, 13:49
Sursa foto: Twitter (X) - FOOTBALL LAND @FLAND360

Neymar a suferit o nouă accidentare pe terenul de fotbal și va rata ultimele trei meciuri de fotbal din acest sezon competițional pentru echipa sa de club, Santos. Mai mult, chiar și participarea la Cupa Mondială de anul viitor este incertă.

Neymar, accidentare cu ghinion

Atacantul brazilian va rata ultimele trei meciuri ale sezonului pentru Santos, din cauza unei leziuni la menisc, după cum relatează Le Figaro, citând Globo Esporte. Pare că Neymar are șanse din ce în ce mai mici să-și redreseze cariera și să revină în fotbalul mare. Dimpotrivă, pare că fotbalistul se apropie de finalul carierei.

Operat la ligamentul încrucişat, în octombrie 2023, atacantul brazilian este la cea de-a patra accidentare din anul acesta. Drept care, șansele de a mai prinde un loc în lotul echipei naționale a Braziliei, pentru Cupa Mondială din 2026 sunt incerte.

Starul echipei de fotbal Santos FC nu va mai putea juca până la finele anului 2025, a anunțat mass-media braziliană. Accidentarea reprezintă o lovitură dură și pentru echipa sa de club, care luptă pentru evitarea retrogradării din prima liga braziliană. Santos mai mare de disputat trei jocuri cu Sport Recife, Juventude şi Cruzeiro.

Fotbalistul suferă de o lună

Neymar s-a plâns deja de o durere la genunchi încă din 19 octombrie. El a continuat să joace pentru echipa sa de fotbal până în prezent. S-a accidentat în meciul pe care Santos l-a terminat la egalitate, miercuri 26 noiembrie, pe teren propriu, cu Mirassol (1-1). Atacantul a marcat golul echipei sale, însă bucuria a fost umbrită de această accidentare.

Neymar a suferit o leziune la meniscul genunchiului stâng, care îl va împiedica să evolueze în ultimele trei etape ale sezonului. Este același picior la care a fost operat și în 2023, după o accidentare care l-a ținut departe de gazon vreme de peste un an.

Deocamdată nu se ştie dacă Neymar va fi supus unei artroscopii. Cu siguranță, nu va putea evolua în cele trei meciuri care au rămas deoarece efortu fizic i-ar putea agrava problemele din zona afectată, conform Globo Esporte.

Santos FC se află pe primul loc retrogradabil (17), la un punct de ocupanta locului 16, Vitoria.

Neymar, din ghinion în ghinion

Fotbalistul brazilian a lipsit aproape un an de pe terenul de joc, după ce a suferit o ruptură de ligamente încrucişate şi de menisc la genunchiul stâng. S-a întâmplat în octombrie 2023, într-un meci între selecţionatele Braziliei şi Uruguayului, la Montevideo.

Din cauza acestei accidentări, Neymar a fost nevoit să-și rezilieze contractul cu echipa de club, Al-Hilal, din Arabia Saudită. A revenit, apoi, la Santos, echipa de club pentru care a debutat și unde s-a format ca jucător. Neymar a semnat, inițial, un contract pe şase luni, cu speranţa că îşi va recupera forma sa obişnuită, după accidentare.

În vârstă de 33 de ani, el încearcă să-și relanseze cariera, aflată într-un con de umbră, iar participarea la Campionatul Mondial din 2026 ar fi fost o oportunitate. De altfel, anul trecut, Neymar a sugerat că ar putea reveni la Barcelona, echipa cu care a cunoscut cele mai mari succese în carieră și de unde a câștigat cei mai mulți bani. Brazilianul nu a intrat în vederile oficialilor catalani, astfel că inițiativa nu s-a concretizat.