Impresarul Ioan Becali: Soarta lui Cristian Chivu se decide în martie
Deși contractul său cu Inter Milano mai are câteva luni până să expire, fotbalistul român Cristian Chivu încă nu știe care este următorul pas în cariera lui.
Conducerea de la Inter Milano a anunțat că nu-i va reînnnoi românului contractul, dar se pare că nici italienii nu știu ce să facă.
„Cei de la Inter ne-au rugat să nu facem nicio mișcare până în martie, când se va ști daca echipa se va califica în fazele superioare ale Ligii Campionilor. Dacă va ajunge departe, probabil că milanezii vor prelungi mai multe contracte scadente, printre care și pe cel al lui Cristi.” Este de părerea Ioan Becali, impresarul lui Chivu, citat de Evenimentul Zilei.
”Deci în martie se va decide soarta lui Chivu” a mai spus el.
Fotbalistul a aprimit mai multe oferte printre care și de la PSG sau Manchester City, sau chiar Ajax Amsterdam (echipă pentru care românul a mai jucat între 1999 și 2003).