LeBron James, desemnat pentru a patra oară cel mai bun jucător din NBA
LeBron James, extrema-pivot a celor de la Miami Heat, a fost desemnat, duminică, de către NBA, cel mai bun baschetbalist al sezonului.
Aceasta este a doua nominalizare consecutivă și a patra din întreaga carieră a lui ”King James”, scrie Agerpres.
Baschetbalistul a mai fost desemnat MVP în 2009 și 2010, cât și în 2012, egalându-i palmaresul legendarului Wilt Chamberlain.
LeBron James a devenit și cel mai tânăr jucător care a atins numărul de 4 trofee, la cei 28 de ani.
În medie, în sezonul regulat, „King James” a marcat 26,8 puncte, a avut 8 recuperări, a dat 7,3 pase decisive, a reuşit 1,7 intercepţii şi a pus un capac în cele 76 de meciuri pe care le-a disputat. Adresa aruncărilor a fost principalul său atu, ajungând la un procentaj de 56,6 la sută, dintre care 40,6 la sută coşuri de 3 puncte.