Roman Abramovich a decis să scoată la vânzare clubul Chelsea după sancțiunile împotriva oligarhilor ruși
Roman Abramovich a decis să scoată la vânzare clubul Chelsea, având în vedere controversele iscate din cauza legăturilor sale cu Vladimir Putin. Roman Abramovich (55 ani), cunoscut apropiat al lui Putin și patron al lui Chelsea, a fost obligat să se retragă de la conducere, asta după ce în Marea Britanie au fost luate măsuri împotriva sa, ca sancțiuni pentru Rusia.
Abramovich vinde Chelsea
Vânzarea clubului Chelsea va pune capăt celui mai cunoscut exemplu de influență și bogăție rusă din Londra, scrie cnn.
Roman Abramovich a cumpărat clubul din vestul Londrei în urmă cu 19 ani pentru 140 de milioane de lire sterline, transformându-și averea cu o investiție uriașă, ducând la două titluri de Liga Campionilor și cinci trofee din Premier League.
Dar mai devreme, magnatul Hansjoerg Wyss a dat primul indiciu ferm că Abramovich urmărea să-și rupă legăturile cu Marea Britanie.
Wyss a declarat pentru ziarul elvețian Blick că el și alți trei au fost cercetați cu privire la cumpărarea clubului, adăugând că Abramovici „încearcă în prezent să-și vândă toate vilele din Anglia”.
Averea lui Roman Abramovich
Abramovich, care are 55 de ani și cetățenie israeliană și portugheză, a construit o avere estimată de Forbes la 13,3 miliarde de dolari prin industria petrolului, după prăbușirea fostei Uniuni Sovietice în anii 1990.
Au existat tot mai multe apeluri în Marea Britanie pentru a-l include în sancțiuni împotriva Rusiei pentru presupusele sale legături cu Vladimir Putin, ceea ce el neagă.
În declarația sa, nu era sigur dacă se va întoarce în boxa directorului Chelsea. „Sper că voi putea vizita Stamford Bridge pentru ultima dată pentru a-mi lua rămas bun de la voi toți în persoană”, a spus el.