România, învinsă categoric de Elveția la Trofeul Carpați. Joc modest al „tricolorelor” în fața unei naționale mult mai slab cotate
România a fost învinsă de Elveția cu 27-36, sâmbătă, în a doua partidă de la Trofeul Carpați, chiar dacă echipa lui Florentin Pera era favorita certă a întâlnirii.
România, învinsă categoric
După o primă repriză echilibrată (16-16), naționala noastră a scăpat meciul din mână în partea a doua, iar handbalistele elvețiene s-au desprins la nouă goluri, scor final 27-36.
Pentru România și Elveția a fost al doilea duel direct de până acum. În noiembrie 2023, „tricolorele” obțineau o victorie la cinci goluri diferență, scor 33-28.
Ultimul meci de la Trofeul Carpați are loc duminică
Vineri, în prima partidă de la Trofeul Carpați, naționala lui Pera s-a impus la pas în compania Macedoniei de Nord, scor 36-25.
România va juca ultimul meci de la Trofeul Carpați duminică, de la ora 17:30, împotriva Braziliei.