Depozitul Sameday, în flăcări! Despre care sediu este vorba
Sediul Sameday din Iași a fost mistuit de flăcări. Fumul dens a învăluit întreaga stradă „Trei Fântâni”, din municipiu. Din fericire, nu au fost raportate victime omenești.
Traficul a fost blocat pe strada cu pricina, iar la fața locului s-au deplasat 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), 2 autospeciale pentru salvări de la înălțime (ASII), un echipaj de prim-ajutor (EPA), echipajul CBRN, autospeciala de roboți pentru intervenții (AspRoboti) și autospeciala de transport apă (ATA-AFZM), însumând 52 de subofițeri și 2 ofițeri.
Cuprins:
- Ce au transmis autoritățile
- A fost emis un mesaj RO-Alert
Ce au transmis autoritățile
„Misiune de stingere a unui incendiu la un depozit în mun. Iași, str. Trei Fantani. La locul intervenșiei se deplasează trei autospeciale de stingere cu apă și spumă , o autospecială de transport apă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași”, au transmis reprezentanții ISJU Iași, potrivit Ziarul de Iași.
A fost emis un mesaj RO-Alert
De asemenea, autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert pentru a-i avertiza pe locuitori. Oamenii au fost avertizați să închidă ferestrele, ușile, gurile de aerisire și să evite zona cu pricina.
Informația a fost transmisă, atât în limba română, cât și în limba engleză.