Descoperire şocantă în Bihor. Un bărbat dat dispărut a fost ucis la comanda soţiei şi a iubitei acesteia
Un bărbat din Bihor în vârstă de 45 ani, a fost găsit mort , miercuri noaptea. Anchetatorii au descoperit că a fost victima unei crime puse la cale de soţia acestuia şi de partenera ei.
Bărbatul a fost dat dispărut de familie pe 21 decembrie 2021, iar rudele acestuia au postat anunţuri cu dispariția sa pe reţelele de socializare, atât în România, cât şi în Ungaria. Potrivit procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au constat joi, 14 aprilie, că bărbatul a fost victima unui complot pus la cale de soţia lui, cu care are doi copii, şi de iubita femeii, care era verişoara lui.
Au plătit 40.000 lei pentru a scăpa de bărbat
Pentru a putea scăpa de bărbat, femeile au plătit 40.000 lei unui bărbat din Valea lui Mihai, care este cunoscut pentru multiple condamnări. Acesta a comis crima în seara de 18 decembrie, împreună cu verișoara lui.
„În baza înţelegerii dintre cei trei, în seara zilei de 18.12.2021, în jurul orei 22,00, R.A. l-a ademenit pe V.I. pe un drum lăturalnic al drumului ce duce spre vama Valea lui Mihai, în apropierea localităţii Bărantău, unde N.I. i-a aplicat victimei, mai multe lovituri…provocându-i leziuni ce au condus la decesul victimei. După acestea, R.A. şi N.I. au transportat victima, cu autoturismul ce aparţinea suspectei R.A., pe un câmp situat în extravilanul oraşului Valea lui Mihai, în apropierea fostei cariere de nisip, situată în zona nord-vestică a oraşului, unde au îngropat cadavrul”, se relatează în comunicatul procurorilor.
Victima a fost dată dispărută la Poliţie chiar de soţia sa care susţinea că a ieşit din casă în noaptea de 18 spre 19 decembrie, iar de atunci nu a mai dat niciun semn de viaţă, însă familia bărbatului au infirmat că acesta să fi avut probleme.
Zeci de poliţişti, jandarmi şi scafandri, au căutat în ultima săptămână cadavrul. Între timp, însă, în urma cercetărilor, anchetatorii au descoperit înțelegerea dintre cele două femei, dar şi faptul că acestea au făcut plăţi periodice către interlopul din Valea lui Mihai.
Verişoara bărbatului a recunoscut tot
Miercuri seara, în timpul unei noi runde de audieri, verişoara bărbatului a recunoscut tot şi i-a condus şi la locul unde se afla îngropat cadavrul.
Într-un comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, anchetatorii arată că victima a fost ademenită în pădure de verişoara sa, pe un drum lăturalnic al drumului ce duce spre vama Valea lui Mihai, în apropierea localităţii Bărantău.
Potrivit anchetatorilor, corpul bărbatului a fost îngropat pe un câmp de lângă oraşul Valea lui Mihai, în apropierea unei foste cariere de nisip. Procurorii susțin că implicați au recunoscut comiterea faptei şi urmează să fie prezentaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă.
Cei trei riscă detenţie pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani, dacă vor fi găsiți vinovați.