O cisternă care venea dinspre Ploieşti, îndreptându-se către Iaşi, s-a răsturnat marți dimineața la intersecţia DN1B cu DN2, aproape de intrarea în municipiul Buzău.
Vehiculul transporta un lichid foarte volatil, ușor inflamabil, iar pompierii au intervenit pentru a preveni izbucnirea unui incendiu.
Potrivit martorilor, este vorba despre diluantWhite Spirit, un produs obţinut la distilarea petrolului brut, folosit ca solvent in industria lacurilor şi vopsitorie.
Şoferul maşinii, care iniţial rămăsese blocat în maşină, a reuşit să iasă.
„La intersecţia dintreDN2 cu DN1B, la kilometrul 104+700 de metri, în zona municipiului Buzău, judeţul Buzău, o cisternă încărcată cu 24 de tone de substanţă volatilă a pătruns în sensul giratoriu şi s-a răsturnat”, anunţăCentrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, citat de news.ro
Din fericire, nu sunt persoane rănite.
Există scurgeri pe carosabil, fiind risc ridicat de explozie, fapt ce a determinat întreruperea circulației, pentru a permite intervenţia echipajelor specializate.
Momentan, circulaţia se desfăşoară dirijat, fiind deviată pe 3 rute ocolitoare.