Un foc a fost stins rapid la Spitalul de Copii din Timișoara. Ce anume ar fi declanșat aprinderea acestuia
Un început de incendiu provocat de un cablu aflat sub tensiune a stârnit panică la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Nicio persoană nu a fost rănită, iar activitatea medicală a fost reluată imediat, notează Observator News.
Cuprins:
- De la ce ar fi început flacăra
- Cu câte autoutilitare au venit pompierii
- Ce s-a întâmplat cu activitatea spitalului
De la ce ar fi început flacăra
Miercuri, s-a dat alarma de incendiu, în jurul orei 14:30, când personalul medical al Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Timișoara a fost nevoit să intervină în regim de urgență, după ce un echipament electric de pe holul etajului al doilea a început să scoată fum, de vină ar fi fost un cablu sub tensiune care s-ar fi scurtcircuitat.
Cu câte autoutilitare au venit pompierii
Potrivit declarațiilor ISU Timiș, la fața locului s-au deplasat 17 pompieri cu:
- 3 autospeciale de stingere
- 1 autospecială pentru intervenție la înălțime
- 1 ambulanță SMURD
Echipele de urgență au reușit să localizeze imediat sursa incendiului, însă până să ajungă aceștia, personalul medical a scos din priză cablul defect, limitând astfel pericolul.
Ce s-a întâmplat cu activitatea spitalului
Din fericire, nu a existat nicio victimă, iar activitatea medicală a continuat fără întreruperi. Alarma către autorități a fost justificată de faptul că, în condițiile în care într-un spital de copii, fiecare secundă contează, iar riscul era unul destul de mare pentru a se ajunge la o tragedie.