Dosarul lui Sebastian Ghiță va fi judecat la ICCJ
Curtea de Apel București a dispus, marți, trimiterea dosarului în care Sebastian Ghiță este acuzat de complicitate la înșelăciune și fals în declarații la instanța supremă. Avocaţii care reprezintă…
Curtea de Apel București a dispus, marți, trimiterea dosarului în care Sebastian Ghiță este acuzat de complicitate la înșelăciune și fals în declarații la instanța supremă. Avocaţii care reprezintă…
Procurorii DNA au dispus, miercuri, trimiterea în judecată a deputatului independent Ion Stan, acuzat pentru trafic de influență. Acesta este acuzat că ar fi pretins sume importante de bani în schimbul…
Cadavrul unui deputat rus, dispărut la data de 12 februarie, a fost găsit în satul Obuhovo, la aproximativ 30 de kilometri de Moscova, într-un butoi cu ciment, anunță Comitetul rus de anchetă. „Cadavrul lui…
Deputatul Gigi Becali și-a anunțat, luni, de la tribuna Parlamentului, plecarea din PNL, anunțând totodată că va rămâne afiliat grupului USL. Acesta a spus că”Rămân afiliat PNL și USL, adică ideilor pentru…
Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, luni, că nu există riscul ca PDL să se scindeze, menționând însă că in partid există “o competiţie care s-a înfierbântat pentru că sunt multe frustrări”. „Nu cred …
Deputatul Ion Stan încearcă pentru a treia oară să scape de interdicția de a părăsi țara. Acesta a declarat, luni, că trebuie să meargă la un control medical în Germania, din cauza stării sale de sănătate…
Deputatul independent Gigi Becali a declarat, vineri, la întoarcerea în țară, că va contesta competența completului de cinci judecători la ÎCCJ în materie penală la CEDO și la CCR.”Ce privește justiția și d…
Deputatul Ion Stan a fost audiat de procurorii DNA, joi, în dosarul privind obţinerea de fonduri pentru campania electorală. Parlamentarul este acuzat că ar fi pretins sume importante în schimbul cărora promitea…
George Becali a demisionat din PNL şi va activa ca parlamentar independent, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Crin Antonescu.Antonescu a spus că demisia este un act unilateral. “Nu știu cine a vorbit în afară…
Deputatul tudor Ciuhodaru a numit președinte al organizației județene Vaslui a PPDD. Funcția a fost deținută până acum de fostul parlamentar Viorel Călare. „Conducerea centrală a partidului a apreciat faptul…
Deputatul PNL Gigi Becali s-a prezentat luni seară la sediul instanţei supreme, după ce a aflat de la avocatul său că procurorii cer o pedeapsă de peste 11 ani de închisoare în cazul său în dosarul privind…
Deputatul PDL, Mihai Stănișoară, a declarat, duminică după-amiază, că democrat-liberalii au depus la legea bugetului de stat peste 10.000 de amendamente, estimând astfel o dezbatere „îndelungată” a bugetului pe…
Ministerul Transporturilor a anunțat că fostul deputat Alin Trășculescu a cerut, luni, conducerii RAR București suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă de doi ani, din motive personale. …
Deputatul clujean Ioan Moldovan, ales din partea PPDD, a trecut la PC şi va fi numit în funcţia de prim-vicepreşedinte al filialei clujene a acestei formaţiuni, transmite Mediafax. Moldovan a spus că va anunţa…
George Becali s-a lăudat cu dubla sa funcție, de europarlamentar și deputat în Parlamentul României, însă, în fapt, acesta și-a pierdut mandatul european de îndată ce a fost ales în Legislativul de la…
Înalta Curte de Casație și Jutiție a respins joi cerera deputatului Ion Stan de ridicare a interdicției de a părăsi țara. Decizia fusese luată instituită inițial de DNA, informează Agerpres. Plenul…
Audierea ministrului propus pentru Justiție, Mona Pivniceru, în Comisia Juridică a Parlamentului a oferit o imagine de colecție.Deputatul PNL Gigi Becali s-a aflat chiar lângă Mona Pivniceru, în timp ce aceasta…
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, după respingerea în plenul Camerei a ridicării imunităţii lui Ion Stan, că acesta nu mai poate face parte din PSD şi că soluţia, în urma votului…
Deputatul PSD Miron Mitrea a declarat, joi seară, pe B1 TV, că ședința de formare a comisiilor ce urmau să audieze miniștrii desemnați a fost amânată deoarece președintele Senatului, Crin Antonescu,…
Deputatul PNL Gigi Becali a declarat, joi, pe holurile Parlamentului, vis-a-vis de sfârșitul lumii care ar trebui să vină pe 21 decembrie, potrivit calendarul mayaș, că atâta timp cât oamenii sunt în continuare…
Deputatul PNL Gigi Becali, prezent joi la Parlament pentru depunerea jurământului de credință, că atenția excesivă care i se acordă din partea presei o să-i aducă răutăți în Parlament, existând riscul ca…
Camera Deputaților a început, joi, ședința de validare a noilor deputați, aceștia depunând jurământul în Parlament. Noii parlamentari depun jurământul și sunt validați în funcție dacă toate documentele…
Gigi Becali are planuri mari pentru viitor. Finanţatorul Stelei a declarat că atunci când Crin Antonescu va pleca la Palatul Cotroceni, după ce va câştiga alegerile prezidenţiale, el va fi noul preşedinte al…
Gigi Becali, proaspăt ales deputat din partea PNL, a declarat, marți, înainte de depunerea jurământului în Parlament, că nu dorește să fie generalul cuiva, ci să conducă generali, adoptând atitudinea…
Foștii premieri Petre Roman și Victor Ciorbea vor intra în Parlament, după ce au reușit amândoi să câștige colegiile în care au candidat la alegerile parlamentare din partea USL. După o lungă…
Ion Stan, parlamentarul acuzat de trafic de influenţă, câştigă un nou mandat în Dâmboviţa, cu peste 60% din voturi, potrivit exit-pollurilor. Ion Stan este acuzat de două infracţiuni de trafic de…
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a declarat, duminică noapte, că este deputat de Roman și Ion Creangă pentru următorii patru ani, după ce ar fi obținut 12.000 de voturi, în timp ce principalul său…
Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, a fost ales cu peste 60% din voturi, într-un colegiu din judeţul Prahova, unde a candidat pentru un mandat de deputat, conform numărătorii paralele şi parţiale realizată de USL,…
Candidantul ARD, Elena Udrea, a declarat, duminică, după ce și-a exprimat votul în scrutinul parlamentar, că speră ca drumul pe care a pornit România în ultimii ani către democrația totală și către Europa…
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat, duminică, la vot, în Alexandria, împreună cu liderul PNL Crin Antonescu. ”Am convingerea și speranța că vor veni la vot oamenii, chiar dacă vremea nu…
UPDATE 11:15: În ciuda declarației premierului că s-au deschis ”absolut toate secțiile de votare din țară”, Marian Muhuleț, purtătorul de cuvânt al BEC, a declarat că patru secții continuă să fie…
Prim-ministrul Victor Ponta s-a arătat îngrijorat vizavi de o nouă candidatură pentru funcția de premier în cazul unui eșec la alegerile parlamentare. Premierul a declarat, miercuri, pentru Digi 24, că…
Magistraţii Tribunalului Bucureşti trebuie să stabilească luni dacă Alin Trăşculescu va primi sau nu mandat de arestare pentru 29 de zile. Săptămâna trecută , fostul deputat a fost chemat la DNA pentru a…
Premierul Victor Ponta a comentat, de la Bruxelles, cercetarea DNA asupra deputatului PSD Ion Stan pentru trafic de influență. În primul rând, premierul a spus că nu știe foarte multe despre subiect și că,…
Deputaţii decid marți dacă avizează arestarea democrat-liberalului Alin Trăşculescu, acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani. Săptămâna trecută, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu…
Cătălina Ștefănescu, secretara lui Liviu Dragnea, o tânără de doar 23 de ani, candidează din partea USL pentru un fotoliu în Camera Deputaților, în colegiul din Turnu Măgurele. Din cauza vârstei…
Fostul deputat PSD, Nicolae Stan, a declarat, marți, în cadrul emisiunii ”Aktualitatea B1” de la B1 TV, că Liviu Dragnea vrea să ajungă ministru, chiar prim-ministru și acest lucru îi va reuși. ”Sunt…
Liderul PNL, Crin Antonescu, și-a depus candidatura pentru un post de senator în Alexandria, județul Teleorman. Alături de el, Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, și-a depus candidatura pentru un…
Roberta Anastase şi-a anunţat candidatura pentru încă un mandat de deputat în acelaşi colegiu uninominal din Ploieşti în care a fost aleasă în 2008, transmite Mediafax. Anunțul a fost făcut în publicația…
Deputatul Viorel Cărare, demisionar din PDL, a fost numit preşedinte interimar al organizaţiei judeţene Vaslui a PPDD Vaslui, acesta urmând să candideze pentru un nou mandat de parlamentar din partea din…
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că va candida la alegerile parlamentare ce vor fi organizate în 9 decembrie. Acesta a declarat că va candida într-un colegiu din județul Teleorman, mai exact…
Președintele social democraților, Victor Ponta, a declarat luni că a vorbit cu secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, care i-a transmis că țintește o candidatură pentru un post de deputat la alegerile…
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că nu exclude încă ideea unei candidaturi la alegerile parlamentare și că va lua o decizie în acest sfârșit de săptămână. „Am avut…
Camera inferioară a Parlamentului i-a retras vineri mandatul deputatului rus Ghennadi Gudkov, unul dintre organizatorii manifestaţiilor opoziţiei împotriva regimului lui Vladimir Putin, scrie News Terra. …
Horia Georgescu, președintele ANI, a salutat, marți, în cadrul emisiunii ”Sub semnul întrebării” de pe B1TV, decizia Parlamentului de excludere a deputatului Sergiu Andon, și consideră decizia în ce-l…
Deputații au votat marți pentru încetarea mandatului lui Sergiu Andon, aflat în stare de incomaptibilitate, conform unui raport al Comisiei juridice. Astfel, decizia a primit 220 de voturi „pentru” , 5 voturi…
Viceliderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, că preşedintele Traian Băsescu nu a învăţat nimic din lecţia suspendării şi a susţinut că, dacă va continua în…
Joi seară, deputatul Ștefan Pirpiriu a declarat că a demisionat în urmă cu câteva zile din Partidul Democrat Liberal. El nu a făcut publică încă formațiunea politică în care va activa în continuare, dar a…
Deputatul spaniol Guillermo Collarte a stârnit un adevărat scandal după ce s-a plâns, într-un interviu pentru publicația La voz de Galicia, că cei 5.100 de euro câștigați pe lună nu îi ajung pentru…
Deputatul Marius Dugulescu a intervenit în ședința plenului reunit al Parlamentului în care se discută procedura privind suspendarea președintelui României, spunând că nu a părăsit niciodată grupul PDL. …