Președintele rus Vladimir Putin şi soţia sa, Liudmila, divorţează, după 30 de ani de căsnicie

Președintele rus Vladimir Putin şi soţia sa, Liudmila, divorţează, după 30 de ani de căsnicie
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi soţia sa, Liudmila, au anunţat joi seară că vor divorţa, conform unui interviu acordat Televiziunii publice ruse, relatează AFP. "A fost o decizie comună, uniunea...

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi soţia sa, Liudmila, au anunţat joi seară că vor divorţa, conform unui interviu acordat Televiziunii publice ruse, relatează AFP.

„A fost o decizie comună, uniunea noastră s-a încheiat”, a declarat soția președintelui rus, Liudmila. Cei doi pun, astfel, capăt unei căsnicii de 30 de ani.

În 2008, au existat o serie de zvonuri că Vladimir Putin ar fi divorţat deja de soţia lui pentru a se căsători cu deputata Alina Kabaeva, membră a partidului Rusia Unită şi fostă campioană olimpică la gimnastică.

La începutul acestui an, absenţa Liudmilei din viaţa publică a fost remarcată de o publicaţie americană, care nota că rușii nu au marcat în niciun fel aniversarea a 55 de ani de către prima lor doamnă. Evenimentul a fost eclipsat atunci de decizia actorului francez Gerard Depardieu de a se muta în Rusia. (Detalii AICI şi AICI)

Vladimir Putin este căsătorit cu Ludmila Putin din 1983 şi are două fete Ekaterina (28 de ani) şi Maria (27 de ani).

Soţia sa a studiat filologia la Universitatea din St. Petersburg. După efectuarea studiior a lucrat ca stewardesă la Kaliningrad şi apoi ca profesoară de limbi străine, vorbind fluent limbile germană, franceză şi spaniolă.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`