Euro, la un nou maxim istoric: 4,8079 lei
BNR a anunțat marți un curs de referinţă de 4,8079 lei/euro, în creştere cu 0,11% faţă de valoarea atinsă luni. Este cel mai ridicat nivel la care a ajuns vreodată.
Luni, euro…
BNR a anunțat marți un curs de referinţă de 4,8079 lei/euro, în creştere cu 0,11% faţă de valoarea atinsă luni. Este cel mai ridicat nivel la care a ajuns vreodată.
Luni, euro…
Armata e o instituție fundamentală pentru funcționarea statului, iar militarii români și-au câștigat respectul și încrederea populației datorită devotamentului și patriotismului cu care s-au pus în slijba ț…
Primarul oraşului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, şi 12 funcţionari publici din cadrul Primăriei sunt izolaţi la domiciliu după ce au revenit în țară dintr-o delegaţie din Milano.
Cristinel Pavel,…
Un hotel întreg din Tenerife a fost plasat în carantină, după ce un un cetăţean italian a fost testat pozitiv cu coronavirus. Circa o mie de persoane sunt acum izolate, notează presa locală. Clădirea este…
O tânără de 29 de ani din Ramnicu Sărat a ajuns, marți dimineață, la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău cu suspiciunea de infecţie cu coronavirus. Femeia, care a revenit acum șapte zile…
Șerban Nicolae este candidatul PSD pentru președinția Senatului. El l-a învins în competiția internă pe Radu Oprea, fost ministru al Mediului de Afaceri, informează G4Media, care citează surse din…
Theodor Paleologu a susținut că avem nevoie de o nouă Constituție, iar Curtea Constituțională trebuie desființată, rolul ei putând fi preluat de Curtea de Casație. CCR, în forma ei actuală, e o rușine, a…
Mare atenție! Compania DIGI România, RCS-RDS, a anunțat că a lansat un nou serviciu pentru toți abonații.
Iată despre ce este vorba mai exact!
Acest serviciu nou ajută la scanarea vulnerabilităților…
Traian Băsescu a declarat că, în mod evident, România nu este pregătită pentru situația în care va fi lovită de epidemia de coronavirus. Europarlamentarul PMP a precizat că el ar lua măsuri foarte drastice…
Primarul general, Gabriela Firea, a anunțat că renunță la vinieta antipoluare, pentru că vrea să-i asculte pe bucureșteni. „Noi, ca autoritate, ne-am pregătit, dar probabil ar fi fost nevoie de o…
UPDATE: În România nu a fost confirmat niciun caz de coronavirus, dar 21 de persoane se află în carantină, după ce au revenit în ţară din zone afectate de COVID-19.
Situația pe județe:
Alba – două…
Cornel Alexa, directorul Inspecţiei de Stat în Construcţii (ISC) Vaslui, a mers beat la muncă.
Un jurnalist de la Vremea Nouă a mers în biroul lui Alexa pentru a-l întreba despre situaţia clădirilor din…
Trei persoane din Dolj, care au revenit recent din Italia, au fost băgate forțat în carantină după ce, inițial, au mințit în privința locului din care s-au întors.
Cei trei sunt din localitatea Sadova, iar…
Marcel Vela, ministrul de Interne, a anunțat că formularele ce vor fi înmânate la frontieră celor care revin în țară vor conține și prevederi din Codul penal privind declaraţiile false, astfel încât…
Încă 71 de decese a provocat coronavirusul în China numai într-o singură zi. Bilanțul victimelor a ajuns la 2.698 în întreaga lume.
Alte 35 de decese au fost raportate în afara Chinei: Iran (12),…
Italia trece prin momente grele din pricina epidemiei de coronavirus. Pe lângă magazinele goale şi oraşele aflate în carantină, se pare că este şi criză de măşti de protecţie. Având în vedere situaţia…
Preşedintele american Donald Trump a sosit luni dimineaţă – pentru o vizită de două zile – în India, unde i-a fost organizată o primire grandioasă, cu o festivitate la uriaşul stadion de cricket din Ahmedabad,…
Marcel Ciolacu, președintele intermar al PSD, a declarat că decizia Curții Constituționale de luni demonstrează că democrația încă funcționează în România.
„Să vedem comunicatul de presă şi apoi moti…
Această aventură legată de anticipate trebuie să înceteze astăzi, a declarat Eugen Tomac, după ce Curtea Constituțională a dat dreptate PSD și a constatat că există un conflict între Parlament și…
Curtea Constituțională a admis, luni, sesizarea conflictului între președintele Klaus Iohannis și Parlament privind desemnarea pentru a doua oară a lui Ludovic Orban în funcția de premier. Decizia…
Ludovic Orban, premierul desemnat, a dat asigurări că instituțiile statului sunt pregătite pentru situația în care vor fi confirmate și în România cazuri de coronavirus.
„Suntem bine organizați, suntem…
Ludovic Orban a transmis că nu ia în calcul să renunțe la obiectivul PNL de a fi organizate alegeri anticipate, în contextul în care pericolul coronavirusului e tot mai aproape de țara noastră. Premierul…
Comisia Europeană a anunțat, luni, un nou pachet de ajutoare în valoare de 232 milioane de euro pentru a stimula pregătirea, prevenția și izolarea coronavirusului la nivel mondial. Banii vor…
O femeie din Italia și bebelușul ei de șapte luni au ajuns la Secția de Boli Infecțioase a spitalului din Alba Iulia cu suspiciune de coronavirus. Deja au fost prelevate probe de la cei doi, acestea fiind duse la In…
Autoritățile trebuie să pregătească rapid Municipiul București pentru o eventuală epidemie cu coronavirus, atrag atenția Nicușor Dan, Ana Ciceală și Adrian Wiener.
„Primăria Capitalei trebuie…
Cursurile Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad au fost suspendate pentru o perioadă de 14 zile, dat fiind că acolo învață mulți studenți italieni.
Gheorghe Stoian, prefectul județului Arad, a…
Marcel Ciolacu a declarat că social-democrații nu vor fi prezenți în plenul Parlamentului, la ședința în care este programat votul de învestitură pentru Guvernul Orban II.
„Nu ne prezentăm la vot, că e o…
Cătălin Dudu, medic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, atrage atenția că România nu este pregătită pentru a face față unei epidemii și, într-o astfel de situație, fiecare va fi nevoit să se…
Iată lista cu mașini scoase la licitație de ANAF. Pe listă veți găsi atât Dacii, cât și mașini străine.
De regulă, Dacia e la cel mai bun preț. Asta ca să nu iei Audi, BMW sau altă mașină străină…
UPDATE: Cei doi români întorși din China, care au fost izolați 14 zile, sunt sănătoși. (Detalii AICI)
UPDATE: O femeie din Italia și bebelușul ei de șapte luni au ajuns la Secția de Boli Infecțioase a…
Cei 139 de pasageri care au ajuns din Italia, duminică noaptea, pe Aeroportul din Craiova, au fost aşteptaţi de jandarmi, medici şi zeci de poliţişti. Când au coborât din aeronavă, pasagerii au completat un…
UPDATE: A șasea victimă a epidemiei de coronavirus din Italia este o femeie care fusese internată la un spital din Brescia. Ea avea deja grave probleme de sănătate.
UPDATE: O femeie din Italia și bebelușul ei…
Femeia din Buzău revenită din Italia, care a anunțat autoritățile că intrat în contact cu o persoană suspectă de coronavirus, se află în carantină la centrul Arbănași, situat la 35 km distanță de…
În România nu mai sunt măști și costume de protecție, a avertizat profesorul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului „Matei Balș”.
„Avem kituri de testare, toate cele cinci spitale…
A fost haos, duminică noapte, pe aeroportul din Craiova. 139 de pasageri care au ajuns din Italia au fost aşteptaţi de jandarmi, medici şi zeci de poliţişti, informează B1 TV. Toate persoanele, inclusiv membrii ec…
Raed Arafat a declarat că nu există un vaccin specific pentru coronavirus, iar tratamentul este unul simptomatic. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a mai precizat că acest tip de virus poate suferi…
Luni are loc ședința comună a Camerei Deputaților și a Senatului în care este programat votul de încredere Guvernului Orban II. Șansele să fie cvorum, însă, sunt puține, dat fiind că mai mulți…
Alo, Ioane, hai la o bere la barul din colț.
– Păi când te-am sunat eu acum o jumătate de oră ai zis că ai o durere îngrozitoare de cap!
– Aveam, dar a plecat la cumpărături.
Un polițist cercetând un geam spart:
– Mda, exact cum mi-am închipuit! E spart pe ambele părți!
Mami, Ghita mi-a spart papusa de portelan!
– Vai, Alinuta! Si cum s-a intamplat?
– Pai.. i-am dat cu ea in cap.
O blonda cu Ferrari mergea pe autostrada cu 19 km la ora. O opreste politia si ii zice:
– Domnisoara, de ce mergeti pe autostrada doar cu 19 km la ora?
– Pai, daca asa scrie pe indicatoare! A19!!!, raspunde…
Hulk sta de vorba cu un moldovean….
Hulk: De fiecare data dupa ce ma enervez, ma trezesc la zeci de kilometri departare de orice urma de civilizatie fara haine, fara nici nu ban si fara nici un act la mine si fara sa …
– Bula, cate porunci exista? – intreba profesorul.
– Zece, domnule profesor.
– Si ce se intampla, daca nu respecti una dintre ele?
– Raman noua…
Un oltean si un ardelean urmaresc programul TV.
Se transmit stirile: o femeie vrea sa se arunce de la etajul zece al unui bloc.
– Pariez pe 100.000 de lei ca nu se arunca, spune olteanul.
– De acord, spuse…
HOROSCOPUL ZILEI DE LUNI 24 FEBRUARIE 2020 pentru Zodia Vărsător – De câte ori îţi poţi permite un moment de totală detaşare în care să te apleci doar asupra lucrurilor frumoase şi sensibile ale…
HOROSCOPUL ZILEI DE LUNI 24 FEBRUARIE 2020 pentru Zodia Fecioară – Deşi eşti obosit din cauza programului arhi-încărcat din ultima vreme, eşti nevoit să te concentrezi asupra unei sarcini noi.
HOROSCOPUL ZILEI…
HOROSCOPUL ZILEI DE LUNI 24 FEBRUARIE 2020 pentru Zodia Rac – Eşti în faţa unui moment în care parcă nu ai vrea să laşi lucrurile să curgă de la sine, la voia întâmplării.
HOROSCOPUL ZILEI DE LUNI 24…
HOROSCOPUL ZILEI DE LUNI 24 FEBRUARIE 2020 pentru Zodia Taur – Tratează cu un dram de amuzament situaţia cu care dai piept azi, nu te crampona şi nici nu lua prea în serios.
HOROSCOPUL ZILEI DE LUNI 24…
HOROSCOPUL ZILEI DE LUNI 24 FEBRUARIE 2020 pentru Zodia Berbec – Timpul se dovedeşte a fi cel mai mare inamic al tău, pentru că trece incredibil de greu.
HOROSCOPUL ZILEI DE LUNI 24 FEBRUARIE 2020 pentru Zodia…