Streinu-Cercel: Nu mai avem măști și costume de protecție. Ele trebuie importate

Streinu-Cercel: Nu mai avem măști și costume de protecție. Ele trebuie importate
Foto: Inquam Photos

În România nu mai sunt măști și costume de protecție, a avertizat profesorul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului „Matei Balș”.

„Avem kituri de testare, toate cele cinci spitale nominalizate prin ordin de ministru să managerieze situaţia au kituri. Că sunt multe, că sunt puţine… un kit are 150 de teste. Pe măsură ce se consumă intră în procedura de achiziţie locală. Problema e a măştilor şi a costumelor de protecţie. Aici intervine procedura de achiziţie în regim de urgenţă pentru că, nemaifiind pe teritoriul României, trebuie importate”, a declarat Streinu-Cercel, pentru Digi24.

Acesta a insistat că trebuie să ne spălăm des cu apă şi săpun și să evităm să mai ducem mâna la faţă: „Ce fac apa şi săpunul nu face niciun dezinfectant”.

„Persoanele care vin din zonele afectate se autoizolează la domicliu şi anunţă DSP. Măsurile pentru carantină sunt obligatorii, nu e zonă de discuţie. Lumea să ştie că se poate duce să facă aprovizionarea, dar să ţină legătura cu DSP privind starea de sănătate”, a adăugat medicul.

Raed Arafat a declarat că nu există un vaccin specific pentru coronavirus, iar tratamentul este unul simptomatic. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a mai precizat că acest tip de virus poate suferi mutații. (Detalii AICI)

La rândul său, Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a vorbit despre măsurile pe care le putem lua pentru a ne proteja: să respectăm reguli de igienă personală, să ne spălăm corect pe mâini, să limităm călătoriile, să evităm locurile aglomerate inutil.

Cifrele raportate oficial de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) indicau, duminică, un număr de 2.458 de morţi şi 78.009 infectări, la nivel global. Între timp, Italia a devenit statul european cu cel mai mare număr de infectări, cel puţin 152. În plus, trei persoane au murit. (Detalii AICI)

Ultima oră
21:43 - Diana Buzoianu susține că reprezentanții PSD pregătesc concursuri pentru ocuparea unor posturi-cheie în unele instituții: „Nu vom permite un astfel de teatru de prost gust”
20:57 - Ce se întâmplă cu cafeaua în 2026. De la espresso clasic la băuturi din sfeclă și alge, trendurile care schimbă complet piața
20:11 - Caz șocant în București! O femeie a ajuns în moarte cerebrală după un lifting facial. Familia aduce acuzații grave la adresa medicului estetician
19:26 - Victor Negrescu solicită intervenția UE după incidentul cu drona rusească din România: „Protejarea cetățenilor europeni nu poate fi fragmentată”
18:57 - Anders Fogh Rasmussen: Marea Britanie și Franța ar trebui să conducă o nouă „NATO europeană”, fără ajutor din partea SUA
18:19 - Gabriel Oprea, președintele UMPMV, de Ziua Justiției Militare: „Are un rol deosebit în progresul României”
18:01 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2026: energie uriașă, schimbări neașteptate și mesaje karmice pentru zodii (VIDEO)
16:20 - Panică la piscina unui centru medical din Eforie Nord. 15 persoane s-ar fi intoxicat cu clor, iar două au ajuns la spital
15:47 - Nicușor Dan, după drona căzută la Galați: „Cetățenii trebuie să fie în siguranță. Condamn ferm comportamentul Rusiei”
15:17 - Dominic Fritz, după drona căzută la Galați: „Cei care nu pot rosti cuvântul ‘Rusia’ și ‘agresor’ în aceeași propoziție nu sunt patrioți”