România încheie Trimestrul 3 pe prima poziție în topul celor mai scumpe piețe de energie din UE

România încheie Trimestrul 3 pe prima poziție în topul celor mai scumpe piețe de energie din UE
Sursa foto: Shutterstock

România a înregistrat în trimestrul al treilea 2024 cel mai ridicat preț la energia spot din Uniunea Europeană (UE), în pofida scăderii prețurilor în ultimele 2 luni de pe piața pentru ziua următoare, pe care se tranzacționează o cantitate echivalentă cu 40% din consumul curent, relevă analiza Profit.ro.

România, victimă a actualei conjuncturi de pe piața europeană a energiei

Datele confirmă că România a fost cea mai importantă victimă a actualei conjuncturi de pe piața europeană a energiei. Faptul că cele mai scumpe piețe europene ale energiei au fost cele din România, Grecia, Bulgaria și Ungaria confirmă decuplarea regiunii de celelalte piețe europene de energie.

Recent, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că România va solicita compensații în următoarea ședință a consiliului de miniștri din UE pentru diferețele mari de preț al energiei pe piețele spot din estul Europei și cele occidentale, înregistrate în pofida unificării și interconectării piețelor.

În cel de-al treilea trimestru, prețul mediu al energiei cu furnizare în ziua următoare a fost pe OPCOM de 127,42 euro/MWh, România fiind urmată, în topul european, de Grecia, cu 125,9 euro/MWh, Bulgaria, cu 123,6 euro/MWh și Ungaria, 120,9 euro/MWh. Comparativ, în aceeași perioadă, prețurile spot din Germania și Franța au fost de 75, respectiv 51 euro/MWh.

România ocupă un loc fruntaș și în topul ceor mai scumpe piețe de energie din UE de la începutul anului și până în prezent, situându-se pe poziția a patra, cu un preț de 93,6 euro/MWh. Prețuri mai ridicate înregistrează doar Italia și Irlanda (cu 100 euro/MWh) și Grecia (cu 94,8 euro/MWh).

Comparativ, prețurile medii spot din Germania și Franța din acest an au fost de 70, respectiv 48,5 euro/MWh. Și în septembrie, România (cu un preț mediu de 109,6 euro/MWh) a ocupat poziția a patra, după aceleași state (Italia, Irlanda și Grecia).

În luna iulie, România a fost liderul absolut al prețurilor la energie din UE, cu un preț mediu de 145,2 euro/MWh, urmată Bulgaria, cu 136,5 euro/MWh, și de Ungaria și Grecia, cu 135 euro/MWh.

Comparativ, prețurile spot din Germania au fost în iulie de peste două ori mai reduse decât cele din România (67 euro/MWh), iar cele din Franța de peste 3 ori mai mici (47 euro/MWh).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:51 - TIR în valoare de 100.000 de euro din Polonia, descoperit la vama Nădlac II. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
11:50 - O grupare care a furat din magazine bunuri de aproape 5 milioane de euro, din care făceau parte trei români, arestată în Marea Britanie
11:42 - Cristina Prună: Rolul USR în coaliția cu PSD, PNL și UDMR va fi acela de garant al implementării reformelor / Trebuie reduse cheltuielile statului, nu crescute taxele (VIDEO)
11:30 - Lucian Romașcanu: USR trebuie să își reseteze puțin discursul public. Eu îmi mențin părerea – și nu dau nume – că un partid democratic trebuie să rămână în opoziție (VIDEO)
11:18 - Preţul cafelei a atins un nivel record după seceta severă și prelungită din Brazilia
11:10 - Benea (PSD): România e la un moment de răscruce – pentru prima dată, în joc e chiar soarta democrației noastre / Nemulțumirile cetățenilor îi vizează nu atât pe politicieni, cât mai ales pe angajații din sistemele publice
11:06 - Rușii apelează tot mai mult la taxiuri pentru evacuări de pe frontul din Donețk. Unii au mutat muniție cu bicicleta / Cum s-a ajuns aici
10:50 - Aproximativ 2,6 milioane de români vor putea beneficia de cei 250 de lei de pe cardurile pentru alimente, începând de joi
10:45 - Istoricul de amenzi auto poate fi aflat online. Cum verifici un permis de conducere după nume
10:33 - Ce este „lerul”, cuvântul ciudat care apare în numeroase colinde, și în ce contexte mai e folosit (VIDEO)