Uniunea Europeană anunță un nou sprijin financiar pentru români. Ce sectoare pot profita de ajutor din 2028

Publicat: 24 02. 2026, 23:22
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sectorul apicol ar putea intra, începând cu următorul exercițiu bugetar european, într-o schemă nouă de finanțare directă. Comisia Europeană a anunțat intenția de a include apicultorii în sprijinul cuplat, odată cu viitorul Cadru financiar multianual.

Ce tip de sprijin financiar nou este avut în vedere pentru apicultori

Reprezentanții Comisiei Europene au anunțat, în cadrul Comisiei pentru Agricultură a Parlamentului European din 23 februarie, că apicultura este vizată de o măsură complet nouă. Potrivit explicațiilor oferite, în propunerea pentru următorul Cadru financiar multianual este inclus un Sprijin Cuplat de Venit destinat mierii, o premieră pentru acest sector.

Oficialul DG AGRI a subliniat că această formă de sprijin nu a existat până acum și ar urma să fie aplicată începând cu exercițiul bugetar care va debuta în 2028. „Unii întrebați de ajutor pentru coloniile de albine și am deosebita plăcere de a vă spune că în propunerea Comisiei pentru următorul Cadru financiar multianual (CFM) propunem un Sprijin Cuplat de Venit pentru miere.”

În acest moment, apicultorii nu beneficiază de sprijin cuplat vegetal, fiind excluși din schema subvențiilor directe aplicabile altor sectoare agricole. Fondurile disponibile provin din Programul Național Apicol sau din ajutoare de stat acordate punctual, în anii cu pierderi semnificative de producție.

Introducerea sprijinului cuplat ar însemna includerea apicultorilor pe lista beneficiarilor direcți ai politicii agricole comune. Această schimbare ar putea oferi un cadru mai stabil de finanțare pentru un sector considerat vulnerabil, dar strategic pentru agricultură și mediu.

În ce context a fost făcut anunțul Comisiei Europene

Propunerea privind sprijinul pentru apicultură a fost prezentată în contextul discuțiilor despre viitorul buget al Uniunii Europene și despre reformarea instrumentelor de sprijin agricol. Comisia analizează noi mecanisme pentru sectoarele care se confruntă cu presiuni economice și de mediu crescute.

Reprezentanta DG AGRI a precizat că măsura face parte dintr-o abordare mai largă de adaptare a politicilor agricole la noile realități de piață. „Este o propunere complet nouă, este un sprijin care nu a mai existat până acum. Îl propunem pentru următorul CFM.”

Ce reguli noi de etichetare a mierii vor intra în vigoare

În aceeași intervenție, oficialul european a vorbit și despre modificările aduse Directivei privind mierea, revizuită în 2024. Noile reguli stabilesc obligații clare privind etichetarea produselor care conțin amestecuri de miere, relatează Capital.

Începând din luna iunie 2026, etichetele vor trebui să indice explicit țara de origine a fiecărui tip de miere și procentajul aferent. „Prin urmare, începând cu luna iunie a acestui an, atunci când veți merge într-un magazin, va trebui să vedeți cum amestecurile de miere specifică exact originea diferitelor tipuri de miere.”

Noile cerințe de etichetare urmăresc creșterea transparenței pe piață și o informare mai clară a consumatorilor. În același timp, apicultorii ar putea beneficia, din 2028, de o susținere financiară directă, integrată în politica agricolă comună.