Guvernul pregătește un pachet de solidaritate socială cu miză politică și bugetară majoră, într-un context economic tensionat și cu presiuni crescânde asupra categoriilor vulnerabile. Măsurile propuse vizează milioane de beneficiari și urmează să fie adoptate înaintea bugetului de stat.
Ministrul Muncii a prezentat un set de intervenții care se adresează aproape trei milioane de pensionari și peste două sute de mii de familii aflate în dificultate severă. Impactul bugetar estimat rămâne sub pragul de trei miliarde de lei, potrivit datelor avansate de Executiv.
Florin Manole a subliniat încărcătura politică a deciziei, amintind poziția conducerii partidului aflat la guvernare.
„Domnul președinte al Partidul Social Democrat, Sorin Grindeanu, a spus că acest pachet este o piatră de încercare. Și are dreptate. Este un moment în care lucrurile se vor tranșa”, a transmis Manole.
Pentru pensionari, Guvernul mizează pe un mecanism deja folosit, prin acordarea unor ajutoare financiare înaintea principalelor sărbători. Pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei ar urma să primească 1.000 de lei, împărțiți în două tranșe egale.
Cei cu pensii cuprinse între 1.500 și 2.000 de lei ar beneficia de 800 de lei, iar pentru intervalul 2.000–3.000 de lei este propus un sprijin de 600 de lei. „Este vorba de aproximativ 2,8 milioane de pensionari și un impact bugetar de 2,3 miliarde de lei”.
Pachetul extinde intervențiile către familiile aflate în situații critice, în special cele care cresc copii cu dizabilități, unde sprijinul actual este considerat insuficient.
„Un copil cu dizabilități cu grad ușor primește acum 50-80 de lei pe lună. Propunem ca acești copii să ajungă la 200 de lei. Nu vorbim de sume extraordinare, dar pentru aceste familii fiecare leu contează”.
Sunt vizate și tichetele de grădiniță pentru copiii din familii foarte sărace, care ar urma să fie dublate, condiționat de frecventarea cursurilor. „Avem aproximativ 35.000 de familii monoparentale în care venitul mediu per adult este de cel mult 366 de lei pe lună. Sunt praguri de venit de ți-e rușine să le rostești”.
„Nu pot să înțeleg să nu avem niciun plan pentru acești oameni. Vorbim de mame care cresc singure copii și trăiesc cu câteva sute de lei pe lună. Aici nu e nevoie de multă empatie ca să vezi că e nevoie de o compensare”, a mai explicat Florin Manole.
Ministrul Muncii susține că ajutoarele nu reprezintă un gest simbolic, ci o intervenție necesară, cu efect rapid în economie. „Nu este nicio teorie, este o certitudine. Acești oameni cheltuiesc toți banii pe strictul necesar. Nu se duc în depozite bancare”, adaugă ministrul, potrivit Capital.
Sursele de finanțare invocate includ efectele creșterii salariului minim, majorarea încasărilor din TVA și o colectare fiscală mai eficientă. „Numai din TVA, în decembrie, au fost aproape 13 miliarde de lei în plus. O mare parte din acești bani vine din scumpiri, care îi lovesc cel mai tare pe cei săraci. Haideți să întoarcem o parte din acești bani către ei”.
Guvernul intenționează să adopte pachetul înainte de buget, pentru ca sumele să fie prevăzute explicit.