Ministrul Educației: Sumele cu care vor fi plătiți membrii comisiilor de examinare vor fi majorate cu 15%

Ministrul Educației: Sumele cu care vor fi plătiți membrii comisiilor de examinare vor fi majorate cu 15%
Foto: bzi.ro

Ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, a anunțat joi că se vor crește sumele alocate pentru plata cadrelor didactice care fac parte din comisiile de admitere, evaluare națională și Bacaluareat.

„Având în vedere decizia Guvernului de majorare a salariilor, Ministerul Educaţiei a luat hotărârea să majoreze cu 15% tarifele pentru plata cadrelor didactice care participă în comisiile de admitere, evaluare naţională şi bacalaureat. Majorarea propusă este în unele cazuri chiar şi peste acest procent” a declarat Liviu Marian Pop în cadrul unei întâlniri informale cu liderii federaţiilor sindicale din învăţământ şi ai organizaţiilor naţionale studenţeşti, conform site-ului Ministerului.

Pe lângă tema aceasta, au mai fost abordate teme legate de mişcarea personalului din învăţământul preunivesitar, aspecte ce ţin de managementul reţelei şcolare, situaţia experţilor educaţionali, contractul colectiv de muncă pe ramură de învăţământ  și acordul privind taberele studențești.

La întâlnire au participat reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater, ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, ai Federaţiei Educaţiei Naţionale, şi cei ai Federaţiei Sindicatelor Independente din Învăţământ „Spiru Haret”. Din partea studenţilor au fost prezenţi reprezentanţii Uniunii Studenţilor din România şi cei ai Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`