Ideea inedită de afacere a unui român. Cum a transformat 20.000 de lei într-un ajutor pentru producătorii locali

Publicat: 14 08. 2025, 09:52
Sursă foto: Captură video Observator

Într-o comună din județul Maramureș, un bărbat a avut grijă să readucă la viață atmosfera din Cooperativele Agricole de Producție, de pe vremea bunicilor. Dar pentru ca, totuși, să rămână adaptat la vremuri actuale, a creat un autonomat unde, zilnic, producătorii locali au șansa să-și vândă produsele.

Cuprins:

  1. Ce produse se pot găsi la automatul din sat
  2. Ce spun producătorii locali despre automatul din sat
  3. Ce îi încântă pe clienți la automatul din sat

Ce produse se pot găsi la automatul din sat

Cu timpul, automatul, situat strategic în centrul satului, a început să atragă din ce în ce mai mulți doritori, producători și clienți deopotrivă. 15 producători locali își vând în prezent produsele astfel.

În fiecare zi, la primele ore ale dimineții, automatul este aprovizionat cu produse proaspete: fructe, legume, miere de albine, sucuri naturale și pâine caldă. În spatele proiectului se află Alexandru, care după ce a locuit o perioadă în Suedia, s-a întors în România și s-a mutat la țară, din dorința de a-și crește copiii într-un mediu sănătos. Apoi, i-a venit ideea automatului.

„Am observat că producătorii locali nu prea au unde să îşi vândă produsele şi au nevoie de timp să şi lucreze terenurile. Aşa că am găsit o variantă foarte uşoară unde producătorii îşi pot vinde produsele. Sau îşi vând produsele automat, iar ei pot să meargă acasă să lucreze sau să stea cu familia”, a declarat Alexandru Barabaş, inițiatorul proiectului, pentru Observator News.

Ce spun producătorii locali despre automatul din sat

Ideea a venit ca o mână de ajutor pentru producătorii locali, care acum se pot ocupa de treburile din gospodărie, fără stresul aferent vânzării produselor.

„Pentru noi e un avantaj că nu mai trebuie să facem livrări la domiciliu, nu mai pierdem atâta timp cu livrarea şi e mult mai comod”, a declarat un producător local.

„Aducem aici produsele, le lăsăm şi putem să ne facem treaba după masă când e vremea bună”, a spus Ciprian Pașca, apicultor.

Ce îi încântă pe clienți la automatul din sat

Când automatul se umple de produse, apar și clienții. Faptul că pot veni oricând să cumpere ce au nevoie și nu depind de dispoziția niciunui om de a-i servi, sunt câteva dintre avantajele automatului care-i încântă pe oamenii din sat.

„E rapid, nu trebuie să aşteptăm să fie cineva în zonă şi atunci venim la ce oră dorim şi când ne este nouă confortabil. E bună, e o idee bună”.

Proiectul l-a costat pe Alexandru aproape 20.000 de lei, dar nu regretă nicio clipă că a ales să investească banii astfel.