Alexandru Rafila: ”Ministerul Sănătății nu a făcut absolut nimic pentru pregătirea sistemului de sănătate şi pentru controlul pandemiei”

Alexandru Rafila: ''Ministerul Sănătății nu a făcut absolut nimic pentru pregătirea sistemului de sănătate şi pentru controlul pandemiei''
Foto: Inquam Photos / George Călin

Reprezentantul României la OMS,Alexandru Rafila susține căresponsabilitatea pentru controlul pandemiei revine Ministerului Sănătăţii, condus de Vlad Voiculescu. Rafila spune că deși numărul infectărilor scade, numărul pacienților internați la ATI crește inexplicabil.

„Aș împărți problemele în două. Prima se referă la organizarea sistemului de sănătate, începând cu partea de sănătate publică, testare, controlul pandemiei cu mijloace de sănătate publică. Lucrul ăsta în mod evident nu s-a întâmplat.

Alexandru Rafila:Ministerul Sănătății nu a făcut absolut nimic pentru controlul pandemiei

Sunt tot mai puține cazuri raportate în fiecare zi şi tot mai multe cazuri în spitale şi în secțiile ATI.

Au întârziat măsurile care trebuiau luate din timp, şi anume, adaptarea unor spitale la situația în care avem foarte multe solicitări.

Am văzut în ultimele zile ordine de ministru contradictorii, unele includeau Spitalul Foișor pe lista de spitale care trebuie transformate în spitale COVID, după care Spitalul Foișor a dispărut într-un ordin ulterior. Ieri, ordinul dat de domnul Arafat și avizat de ministrul Sănătății a inclus din nou Spitalul Foișor. Asta arată o lipsă de coerență şi de planificare, de viziune asupra felului în care lucrurile trebuie să funcționeze în sistemul de sănătate.

Îmi pare foarte rău, dar în mod evident,nu Departamentul pentru Situații de Urgențăeste responsabil pentru organizarea sistemului de sănătate. Asta trebuie spus foarte clar., a spus Alexandru Rafila, la Antena 3.

”Ministerul Sănătății nu a făcut absolut nimic, pe de o parte, pentru pregătirea sistemului de sănătate şi pentru controlul pandemiei, pe de altă parte.

Am văzut ieri o încercare de diversiune grosolană, mutarea discuției, de către USR PLUS, pe subiectul centrelor de vaccinare organizate de Ministerul Apărării. Lucrurile nu au legătură cu situaţia pe care o trăim în prezent.

Toată lumea a fost de acord că această campanie a funcționat destul de bine, în ciuda Ministerului Sănătății, aş spune, şi nu despre asta era discuția, ci despre asigurarea asistenței medicale şi despre controlul pandemiei”, a mai adăugat el.

Ministerul Sănătății s-a tot răzgânditpe tema Spitalului Foișor

Informațiile oficiale arată că Ministerul Sănătății s-a tot răzgândit atunci când a venit vorba de destinația unității sanitare.

LaOrdinul nr. 434 din 26 martie 2021, Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor nu era inclus în lista unităților suport Covid. Ei, bine, situația a fost diferită o săptămână mai târziu, când unitatea sanitară figura în lista spitalelor Covid prevăzută înOrdinul nr. 456 din 2 aprilie 2021.

În 9 aprilie însă, Departamentul pentru Situații de Urgență a propus transformarea Spitalului Foișor în spital Covid, iar Ministerul Sănătății a autorizat soluția în cursul zilei de astăzi.

Cea mai recentă mișcare a venit în ciuda faptului că, în 2 aprilie, Spitalul Foișor informa Ministerul Sănătății cănu poate primi bolnavi de COVID-19, dat fiindcă nu îndeplinește condițiile prevăzute în Ordinul de ministru.

„Conform celor menţionate de Ordinul 434/2021 din 26 martie 2021, criteriile menţionate NU sunt îndeplinite de Spitalul clinic de Ortopedie Traumatologie şi TBC Osteoarticular «Foişor», fiind obligaţi să vă atenţionăm de acest context de neconformitate pentru a evita concluzii provocatoare de malpraxis sau de perturbare a întregii activităţi a spitalului, care este eminamente ortopedică, prin monoprofil”, se arată în documentul adresat Ministerului Sănătăţii şi semnat de managerul spitalului, de directorii medical şi financiar-contabil şi de şefii de secţie.

În comunicatul prin care a dorit să explice situația de la Spitalul Foișor, Ministerul Sănătății a recunoscut că modul în care a decurs evacuareaa fost unul „regretabil”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:45 - Care sunt românii care primesc salarii mai mari cu peste 23%, după ce Guvernul a majorat salariului minim pe economie
13:44 - Noi controverse îl vizează pe Călin Georgescu. Acesta a plagiat-o pe regina elfă Galadriel din „Stăpânul Inelelor”, într-un videoclip în care vorbește despre cum s-a schimbat lumea
13:24 - MApN: Sistemul PATRIOT aflat în dotarea Regimentului 74 a fost certificat şi va executa serviciul de luptă alături de celelalte capabilităţi ale Forţelor Aeriene
13:23 - Timpii de staționare la granițe se vor reduce cu circa 30 de minute după intrarea în Schengen
13:01 - Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate / Alexandru Rafila: „DSP își face datoria. Acest spital este în subordinea Primăriei Capitalei”
12:51 - Donald Trump despre demisia directorului FBI drept ”o zi extraordinară” pentru SUA
12:38 - Cătălin Predoiu: „Aderarea deplină la Spațiul Schengen este un rezultat pentru cetățenii români care au avut atâta răbdare și au îndurat această așteptare”
12:16 - Trei meserii noi au fost introduse în Clasificarea ocupațiilor din România
12:07 - Președintele Coreei de Sud, Yoon, promite că va „lupta până la capăt” și nu regretă că a declarat legea marțială
11:58 - Marcel Ciolacu, după decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen: „Un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa” (VIDEO)